Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Fițe de vedete: Ce mai cer actorii pe platourile de filmare

de Mioara Tronaru,

Pe de-o parte, se știe că vedetele pot fi pline de capricii mai ceva decât caprele Irinucăi de râie. Pe de altă parte, producătorii, când aud cum li se umplu conturile de bani, închid ochii și le fac pe plac, iar fanii nu încetează să se delecteze cu anecdotele de la filmări. E un fel de situație în care toată lumea are câte ceva de câștigat. Ce-au mai cerut actorii pe platouri, vedeți mai jos.

Diavolul se îmbracă de unde vrea el

După ce a vânturat toată garderoba de la „Golden Boy” (2014), Sharon Stone și-a dat seama că nu poate îmbrăca absolut nimic din ce era acolo. Așa că a pus gheruțele pe cartea de credit a producătorilor și a plecat la shopping.

Sharon Stone – „The golden boy”

Trebuie să fii o doamnă chiar dacă te aleargă un T-Rex! La filmările pentru „Jurassic World” (2015), Bryce Dallas Howard a refuzat să-și de-a jos pantofii cu toc, inclusiv în scena în care are fiorosul T-Rex pe urme. Regizorul Colin Trevorrow recunoaște și acum că nu a înțeles încăpățânarea actriței.

Chris Pratt și Bryce Dallas Howard

Dar, e drept că toată lumea are probleme cu pantofii, chiar și în afara platourilor de filmări. La Festivalul de la Cannes, Eva Longoria a închiriat numai pentru ea un magazin întreg de pantofi pentru a putea alege și proba în liniște. A plecat de-acolo mai fericită și cu 24.000 de euro mai puțin în cont.

The Full Monty

Pentru filmul „The Canyons” (2014), Lindsay Lohan trebuia să filmeze o scenă în care era goală. Cu toate că aproape și-a trăit toată viața în showbiz și ai zice nu mai e nimic care s-o deranjeze, ei, bine, faptul că trebuia să-ți dai hainele jos poate fi dificil pentru oricine. Dar actrița a avut o idee îndrăzneață: a cerut întregii echipe de filmare să se dezbrace, la fel ca ea. Regizorul Paul Schrader nu a avut nimic de obiectat și toate hainele lui au căzut imediat pe jos.

LINDSAY LOHAN -JAMES DEEN

Strigă-mă pe numele lui

Daniel Day-Lewis este un adept al Metodei de la Actors Studios, adică își construiește interpretarea identificându-se cu personajul jucat. Pentru rolul Abraham Lincoln, din „Lincoln”-ul (2012) lui Steven Spielberg, actorul a trecut pe la toată lumea aflată cu treabă sau nu pe platouri și i-a rugat pe toți să-l strige cu numele președintelui, chiar și atunci când nu se filma. Așa că… putem spune că Oscarul pentru cel mai bun actor i-a revenit lui… Abraham Lincoln.

Daniel Day-Lewis, Steven Spielberg

Nu e singurul actor care face trebușoara asta. Dar poate cea mai extremă situație e cea în care s-a scufundat Jim Carrey pentru rolul Andy Kaufman/Tony Clifton din „Man on the Moon” (1999). Ce s-a întâmplat acolo a devenit subiect de documentar: „Jim & Andy: The Great Beyond” (2017) este încă disponibil pe Netflix.

Show Me the Money

Tom Cruise nu este numai vedeta principală din „Top Gun: Maverick” (2022), ci și producătorul peliculei. Din această postură a cerut tuturor actorilor care aveau roluri de piloți să facă un curs adevărat de pilotare a avioanelor înainte de filmări. Lecțiile au fost serioase și au durat trei luni, iar producătorul Tom Cruise a putut astfel să mai taie din bugetul pentru dubluri.

Tom Cruise

În „How I Met Your Mother” (2005), Alyson Hannigan o interpreta pe Lily, prietena lui Marshall, jucat de Jason Segel. Dar „prietenia” lor era întunecată de o problemă neplăcută. Mai exact de… fum! Actorul fuma, iar ea detesta mirosul de țigară. Pentru a ajunge la un compromis, Hannigan a făcut o înțelegere cu Segel: la fiecare țigară fumată pe platoul de filmare, el îi va plăti 10 dolari. După numai câteva luni, Jason Segel s-a lăsat de fumat… Dar, între timp, Alyson Hannigan a strâns bani frumușei.

Alyson Hannigan, Jason Segel

Fan până la moarte

Într-o scenă din „Gone Girl” (2014), personajul interpretat de Ben Affleck trebuia să poarte, conform scenariului, o șăpcălie cu eficia echipei de baseball Yankees, din New York. Dar actorul e fan al Red Sox din Boston, echipa concurentă, și a refuzat cu vehemență să-și pună pe cap odioasa șapcă. Nimeni nu s-a putut înțelege cu el, iar, în final, în film a apărut cu una de la Mets.

Ben Affleck la un meci al echipei Boston Red Sox

Deși s-a mai plâns că „măreția” la care a ajuns îi distruge viața, David Hasselhoff nu încetează să fie cel mai mare fan al lui însuși. La filmările pentru „Baywatch” (2017), actorul le-a cerut scenariștilor să scrie și o replică despre cât de bun este… David Hasselhoff. Iar zvonurile, care umblă prin partea întunecată a industriei, spun că ori de câte ori doarme într-un hotel, actorul cere să aibă în cameră o replică în mărime naturală a lui însuși.

David Hasselhoff

Mărunțișuri

Pentru filmările la seria „James Bond”, Daniel Craig a cerut un bucătar personal, un kinetoterapeut și un antrenor.

Aflată pe platourile de la „Transformers 2” (2009), Megan Fox și-a dat seama că e cam palidă. Și-a cerut pentru uzul personal un aparat de bronzat.

Pentru „Camping 3” (2016), Franck Dubosc a avut nevoie de un șofer personal și de o mașină. Dar nu orice fel de mașină, să fie Mercedes sau Audi. În niciun caz, BMW!

În contractul pentru „Enola Holmes” (2020), Millie Bobby Brown a trecut o anexă specială: aceea că se va putea deplasa unde și când vrea ea cu avionul ei privat.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te