Modifica setarile cookie
Homepage  / Disney Plus

„Fleishman are necazuri”, tot ce trebuie să știi despre miniseria disponibilă pe Disney Plus

de Andreea Hentea,

Din 22 februarie, Disney Plus ne invită să urmărim miniseria de opt episoade „Fleishman are necazuri”, odiseea tragi-comică a lui Toby Fleishman, un bărbat divorțat din Manhattan care intră în criză exact când pătrunsese în paradisul aplicațiilor de întâlniri amoroase.

Toby Fleishman (Jesse Eisenberg), un medic divorțat de 41 de ani, plonjează în lumea întâlnirilor amoroase și a numeroaselor ispite care populează Manhattanul. Tocmai când își savurează fanteziile din tinerețe, realitatea îi toarnă o găleată de apă rece în cap. Rachel (Claire Danes), fosta lui soție, dispare, lăsându-i în grija lui pe Hannah (Meara Mahoney-Gross) și Solly (Maxim Swinton), copiii lor. Toby trebuie să facă față sarcinilor de părinte, să fie la înălțime la spital, unde îl așteaptă o promovare, și să afle ce s-a întâmplat cu Rachel, care a dispărut fără urmă. Povestea are și o răsturnare spectaculoasă, îndelung comentată în presa literară americană.

Claire Danes ‘Fleishman Is In Trouble’

Milenialii o simt pe pielea lor

Miniseria „Fleishman are necazuri” este ecranizarea bestsellerului scriitoarei și jurnalistei Taffy Brodesser-Akner, care a scris și scenariul. Ea a declarat că pentru rolurile principale au fost căutați actori cunoscuți din adolescență, care se apropie de vârsta personajelor.

„Jesse Eisenberg, Claire Danes, Lizzy Caplan și restul s-au dovedit perfecți, fiindcă scopul cărții și al miniseriei era exact acela de a prezenta primele semne ale crizei vârstei de mijloc. Ei chiar se confruntă cu această forță cu care nu te poți lupta, prin care trecem toți. Plus că au putut juca ei înșiși în flashback-uri”, a spus ea.

Povestea i-a descurajat pe unii

Pe la 40 de ani, scriitoarea a observat, fascinată, o adevărată „revoluție” iscată de aplicațiile de dating: mai toți prietenii ei divorțau și descărcau aplicații de întâlniri, iar bărbații, mai ales, aveau ridicol de multe succese.

După ce a vorbit cu a cincea persoană care „se combinase” cu ajutorul aplicației, și-a sunat editorul de la GQ și i-a spus: „Trebuie să scriem neapărat despre felul furibund în care se întâlnesc oamenii acum”. Era 2017 însă, iar el mi-a spus: „Vorbești ca o gospodină din suburbii”.

Am vrut să-l sun, apoi, pe editorul de la New York Times, dar m-am oprit. Știam cum ar arăta versiunea lor, că mă vor pune să urmăresc un tip, vreme de un an, ca să-mi fac documentarea, apoi el îmi va spune, după nouă luni: „O, dar de fapt nu pot să vorbesc despre asta, dacă vor afla copiii mei?”. Așa că m-am apucat singură de treabă, m-am oprit într-un bistro din oraș și am scris 30 de pagini dintr-o răsuflare.

Personajul de care s-a simțit cea mai apropiată autoarea e Libby, naratoarea poveștii lui Fleishman (jucată de Lizzy Caplan), o veche prietenă a lui Toby, care trece la rândul ei cam prin ce a trecut Taffy Brodesser-Akner încercând să-și spună povestea.

Lizzy Caplan ‘Fleishman Is In Trouble’

Lizzy Caplan (care a terminat recent filmările la mini-seria „Atracție fatală”, celebra poveste despre o aventură extraconjugală cu turnură horror) a declarat: „Faptul că toată distribuția începe să simtă efectele crizei și monogamiei pe propria piele adaugă și mai mult sens proiectului. Sperăm că publicul, care ne cunoaște de când eram adolescenți, va fi alături de noi la greu, fiindcă are aceeași poveste cu noi, ne știe dintotdeauna”.

Jesse Eisenberg despre eroul său

Jesse Eisenberg ‘Fleishman Is In Trouble’

Jesse Eisenberg, interpretul personajului principal, Toby Fleishman, a declarat: „Serialul este jenant de specific culturii în care am crescut, are toate lucrurile care mă fac să mă rușinez. Chiar dacă e o ușurare să joc situații familiare, povestea dezvăluie și lucruri pe care și eu le-am ascuns la un moment dat. Iar acum iată-mă la televizor, trăind lucrurile astea în fața tuturor”.

Actorul a mai spus că a început să citească romanul lui Taffy Brodesser-Akner fiindcă a fost cucerit de interviurile ei. „Trucul folosit în carte e grozav! Suntem implicați în povestea acestui tip, ni se pare simpatic și empatizăm cu el, apoi vedem că e doar o perspectivă unilaterală asupra unei căsnicii tragice, că avem așteptări diferite în privința a ceea ce trebuie să ducă pe umeri un bărbat, în comparație cu provocările rezervate unei femei. În privința problemelor casnice, a familiei și a cuplului, întotdeauna așteptăm mai mult de la o femeie”.

Eisenberg a mai spus că „Toby ar fugi țipând dacă și-ar da seama cum stau lucrurile cu adevărat. La început l-am crezut un tip conștient de sine, dar mi-am dat seama că are un soi de naivitate care îl împiedică să înțeleagă unde a greșit în căsnicie. Asta a fost interesant, fiindcă eu nu mă mă văd așa. Eu mă consider autocritic, poate chiar mai mult decât ar trebui, dar mă învinovățesc în primul rând pe mine în orice situație. Iar Toby nu e deloc așa”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te