Homepage  / Timp liber / Vedete româneşti

În ce piese de teatru joacă Florin Busuioc. Actorul împlinește azi 60 de ani

În ce piese de teatru joacă Florin Busuioc. Actorul împlinește azi 60 de ani

de Doinel Tronaru,

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, care poate fi văzut foarte des în programele de televiziune, dar a strălucit și în cariera teatrală și cinematografică, Florin Busuioc, a ajuns la vârsta-bornă de 60 de ani, pe care o va împlini joi, 19 mai. În prezent, poate fi văzut într-un singur spectacol de teatru, pe scena Teatrului Național București.

Florin Busuioc împlinește 60 de ani joi, pe 19 mai. Pare incredibilă o asemenea vârstă pentru acest actor extrem de talentat și popular, dar Busu spune că nu se simte altfel la 60 de ani, ci e plin de viață și de energie ca și până acuma.

Alintat Busu de admiratori, actorul s-a identificat timp de decenii cu prezentarea buletinului meteo de la postul Pro TV. Busuioc a jucat însă mult și pe scenă și în numeroase filme, cum vom vedea în continuare.

În prezent, poate fi văzut în spectacolul de teatru “Insomniacii”, de Mimi Brănescu, la Teatrul Național București.

Florin Busuioc: “Nu simt că împlinesc 60 de ani”

Ne-am adresat personal actorului în aceste zile, pentru a-l întreba cum întâmpină aniversarea vârstei de 60 de ani. “Nu simt vreo schimbare, nu am nici o relație cu vârsta”, ne-a spus, plin de energie și optimism, Busu.

“Mă simt în putere, mă simt foarte bine, nu simt că împlinesc 60 de ani”, a adăugat actorul și prezentatorul meteo. L-am felicitat și l-am întrebat unde-l pot vedea bucureștenii pe scenă, în aceste săptămâni de final de stagiune.

Piesă de Mimi Brănescu, scenaristul serialului “Las Fierbinți”

Piesa de teatru “Insomniacii” este scrisă de Mimi Brănescu, actor și dramaturg de mare succes, un nume-cheie al noii generații de oameni de teatru români de după 2000, mai exact al teatrului independent bucureștean. Piesa lui Brănescu a avut succes, dovadă că se mai joacă în aceste zile și într-o altă montare, la Teatrul de Artă din București.

Spectacolul cu “Insomniacii” de pe scena Teatrului Național București, de la Sala Studio, poartă o triplă semnătură la regie: Leonid Doni, Gheorghe Ifrim, Marius Chivu și îi prezintă în cele trei roluri ale textului pe: Florin Busuioc, Gheorghe Ifrim și Marius Chivu. Este, de fapt, o producție de teatru independentă, pe care scena TNB-ului doar o găzduiește.

Trei într-un parc

“Insomniacii” este o comedie, care prezintă trei oameni, trei bărbați, unul mai diferit ca altul, care se întâlnesc într-o noapte, într-un parc bucureștean (sau de oriunde) gol și pustiu. Sunt oameni simpli, discuțiile lor sunt la limita banalității, dar suferința lor este sinceră, pentru că suferința caracterizează condiția umană, după cum ne-au spus toți filozofii și ne dovedește în permanență realitatea. 

“«Insomniacii» este un spectacol despre condiţia umană, un spectacol pe cât de comic, pe atât de tragic, este un spectacol despre naivitate, nebunie și dragoste”, spun realizatorii montării. Merită să mergeți să-i vedeți pe acești “insomniaci sub clar de lună” (ca să parafrazăm titlul unei piese de teatru clasice, “Proștii sub clar de lună”, a marelui dramaturg român Teodor Mazilu).

Următoarea reprezentație a piesei “Insomniacii” (și singura din această lună) va avea loc luni, 23 mai, la ora 20.00. Prețul biletului este de 100 de lei.

Cine ești dumneata, domnule Busu?

Era anul 1988, unul dintre anii aceia “cenușii” dinspre sfârșitul domniei lui Nicolae Ceaușescu, când nimic nu se mai găsea, lumea suferea de fel de fel de privațiuni, și nici filme bune nu prea se mai făceau. Mai apărea însă, în acei ani, surpriza unui film bun, câteodată o adevărată “bijuterie”, titluri care au rămas în timp.

În acel an, regizoarea Cristiana Nicolae, cunoscută și apreciată pentru filmele sale despre dramele adolescenței sau cu o subtilă tentă feministă (tușă recunoscută ca atare în prezent de tinerii critici de film bucureșteni, care i-au dedicat recent un eveniment special la Cinemateca Română; regizoarea se apropie de 80 de ani și a emigrat după Revoluție în Canada), surprindea pe toată lumea cu un film-bombă, principala întrebare, pe buzele tuturor, fiind cum de a trecut de cenzura comunistă a vremii.

Este vorba despre filmul “Hanul dintre dealuri”, o adaptare liberă după nuvela fantastică “La hanul lui Mânjoală” a lui Ion Luca Caragiale (regizoarea își prezentase scenariul astfel, ca o adaptare literară, pentru a putea trece mai ușor de “furcile caudine” ale cenzurii). În fapt, filmul era o extrem de subtilă parabolă antitotalitară, tratând subiecte și teme precum represiunea, autoritatea, nesupunerea, dorința de libertate.

Efortul disperat al tânărului boiernaș Ştefan (Florin Busuioc), alături de apriga hangiță Marghioala (Dana Dogaru), de a evita “arcanele” represiunii teribilului polcovnic Iordache (Alexandru Repan) – reprezentant al autorității, aluzie la “molohul” comunist – și a uneltelor sale (Valentin Popescu) avea o semnificație evidentă, făcând mesajul filmului clar pentru toată lumea. 

Criticii de film ai vremii au interpretat corect filmul și s-au străduit să-l promoveze în puținele canale de comunicare pe care le-aveau atunci, dar, în contextul general al epocii, tern și lipsit de speranță, pelicula a trecut oarecum neobservată. A fost recuperată însă ulterior de critică și de spectatori, instalându-se ca un clasic al cinematografiei românești.

În rolul principal, al tânărului de viță nobilă Ştefan, strălucea un actor nou, debutant în film, aflat la vârsta de 26 de ani: Florin Busuioc. Îi stăteau alături, pe lângă cei deja menționați (în primul rând Dana Dogaru, 35 de ani atunci, care face aici o veritabilă creație), actori precum: minunata Mariana Buruiană (Kira / Chira, fiica polcovnicului, fata cu care trebuie să se căsătorească Ştefan), Gina Patrichi (a fost ultimul rol în cinema al marii actrițe), Teofil Vâlcu. 

Muzica filmului aparține marelui și regretatului compozitor de muzică electronică și de film Adrian Enescu, iar imaginea este semnată de Nicu Stan. Stilistic, “Hanul dintre dealuri” a fost încadrat la un “realism magic” românesc, iar folosirea de către Cristiana Nicolae a folclorului autohton este excepțională. În film poate fi savurată și muzica interpretată de regretatul interpret teleormănean de folclor Liviu Vasilică, acesta apărând live pe peliculă.

A venit însă Revoluția, nu prea s-au mai făcut filme pe plaiurile mioritice, iar acest debut de excepție al lui Florin Busuioc nu a mai putut fi continuat. Tânărul și promițătorul actor a ajuns astfel să joace în pelicule americane de “serie B” filmate pe-aici, precum… “Notradamus”, “Dragonworld” sau “Dark Asylum” (unde interpretează un agent federal). 

A apărut însă și în pelicule mai remarcabile, cum ar fi “Amen.”-ul lui Costa-Gavras (un ofițer SS) sau miniseria britanică “Sex Traffic”, cea care a lansat-o în 2004 pe Anamaria Marinca. Busuioc e nelipsit din comediile populare românești ale anilor de pandemie, apărând în “Pup-o, mă! 2: Mireasa nebună” (2021) și “Zăpadă, Ceai și Dragoste” (2020-21), iar în prezent putând fi văzut pe marile ecrane în “Secretul lui Zorillo” (2022).

Şansa i-a surâs lui Florin “Busu” Busuioc, în anii ’90, când a fost “distribuit” ca prezentator meteo (rubrica “Vremea” a jurnalului de știri) al proaspăt înființatului post de televiziune Pro TV, activitate care l-a făcut extrem de cunoscut și de popular, l-a consacrat, și pe care o exercită și în ziua de astăzi. 

Busu a fost ales, de-a lungul timpului, cel mai bun prezentator meteo al anului din Europa, premiu acordat de către Societatea Europeană de Meteorologie. Pe plan personal, Busu are două fete, Catinca și Natalie, și un fiu, Florin Busuioc Jr., dintr-o relație mai veche.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton