Dupa fiecare intalnire cu Florin Calinescu, pleci cu niste dileme. Cat spatiu mi-ar trebui ca sa scriu tot ce mi-a zis? Si sub ce forma sa zic ce a zis el? Cel mai cinstit este sa se „auda” el. Subiecte? Orice! De la emisiunea pe care o pregateste, la politica, Dumnezeu si destin. Daca-l lasi, duce un monolog ore intregi fara sa se repete in idei, desi pare ca fiecare cuvant, fiecare fraza pe care o rosteste il obosesc, ca e ultimul sunet rostit si ca o sa se opreasca. Nu, nu se opreste. Cel mai bine e sa-ti iei inima in dinti si sa spui „Va multumesc frumos pentru amabilitate!”. Insa noi am facut asta dupa aproape trei ore de discurs, in care ne-am tinut cu mana de burta de atata ras si ne-am minunat de lucrurile pe care Calinescu le spune cu o usurinta atat de mare. Apoi am incercat sa le adunam pe toate intr-un interviu despre omul, actorul, regizorul, producatorul…Floriiiiiin Calinescuuuuuu!”