În urmă cu două luni au început filmările pentru noul sezon „Chefi la cuțite”, însă din cauza pandemiei de coronavirus, Florin Dumitrescu a fost nevoit să se izoleze de soție și de cele două fetițe ale lor pentru a le proteja.
În urmă cu două luni au început filmările pentru noul sezon „Chefi la cuțite”, însă din cauza pandemiei de coronavirus, Florin Dumitrescu a fost nevoit să se izoleze de soție și de cele două fetițe ale lor pentru a le proteja.
Imediat după încheierea stării de urgență, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea s-au întors pe platourile de filmare pentru a încheia filmările noului sezon „Chefi la cuțite”, care au fost sistate ca și alte producții în luna martie.
Filmările s-au încheiat în urmă cu o zi, iar Chef Dumitrescu a împărtășit pe rețelele de socializare că așteaptă cu nerăbdare ca familia să se reunească. Florin Dumitrescu a dormit numai pe canapeaua din mansardă, timp de aproape două luni. În toată această perioadă, și-a îmbrățișat fetele de numai două ori.
„Ultima zi de filmare. De pe 19 mai dorm în canapeaua din mansardă, mi-am îmbrățișat fetele de două ori de atunci până astăzi, de fiecare dată în diminețile când am primit rezultatele de la testare cum că sunt negativ”, a scris Chef Dumitrescu pe Facebook și Instagram. “Mai am un ultim test de făcut ca să cobor lângă ele și să îmi reiau viața de familie. Îmi este dor de fetele mele, toate 3, de patul meu, de liniștea familiei și mă bucur că mai am atât de puțin să stau cu ele. Chiar și cele mici numără zilele până când ne vom ține din nou în brațe”, a adăugat acesta.
articol scris de Alina Stoicescu