Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Florin Răduță, câștigătorul „X Factor” 2015, s-a vindecat de cancer! Cum a reușit să învingă boala

de Roxana Mirea,

Florin Răduță, cel care a câștigat trofeul „X Factor” în sezonul cinci al emisiunii de la Antena 1, a învins cancerul. În urmă cu doi ani, cântărețul a fost diagnosticat cu o tumoră la stomac. Din cauza problemelor grave de sănătate, Florin Răduță a fost nevoit să ia o pauză și de la cariera lui muzicală pentru a se reface complet.

Florin Răduță, câștigătorul „X Factor” 2015, a învins cancerul

Florin Răduță a învins cancerul. Cântărețul a fost diagnosticat cu o tumoră la stomac, în urmă cu doi ani, iar acum spune că este bine atât din punct de vedere fizic cât și psihic. Din cauza problemelor de sănătate, câștigătorul „X Factor” a luat o pauză și de la cariera lui muzicală. Florin Răduță a făcut și un preinfarct în urmă cu un an și jumătate.

A fost o perioadă foarte grea din viața mea, a fost extraordinar de greu să mă gestionez psihic și emoțional. Am fost diagnosticat cu o tumoră la stomac, iar acum un an și jumătate am făcut și un preinfarct. A fost destul de complicat și am fost nevoit să mă detașez de absolut orice. Inclusiv de muzică. Stresul și presiunea și-au spus cuvântul în ultimii ani”, povestește câștigătorul X Factor, potrivit Antena 3.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

„Tumora s-a absorbit în trei luni de zile”

În această perioadă grea, Florin Răduță a avut alături de el prietenii și familia.

„Dar în special am fost eu. Pentru că atunci când afli o asemenea veste trebuie să te refocusezi, să te centrezi, să afli de ce s-au întâmplat aceste lucruri. Nu am avut grijă de mine în timpul acesta și probabil stresul și-a spus cuvântul. Dar important este că a fost acolo Dumnezeu. Asta este cel mai important”, spune el. 

Florin Răduță a dezvăluit că timp de trei luni a făcut terapie și a avut un stil de viață sănătos, iar tumora a dispărut.

Știam că, fiind un diagnostic atât de grav, șansele sunt mici. Am aflat acum doi ani, prin luna mai, au urmat trei luni de zile în care am urmat atât terapie cât și hipnoză. Am avut un stil de viață sănătos iar tumora s-a absorbit în trei luni de zile. Și când am fost la următoarea endoscopie, doctorul a spus că nu mai există nici ulcer și nici urmă de tumoră. Ca și cum este totul nou”, a mai povestit Florin, care a făcut parte din echipa lui Ștefan Bănică la „X Factor”.

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te