Cu siguranță, l-ai observat în echipa „Neatza”, alături de Răzvan și Dani, iar asta spune despre el că este un doar un artist profesionist, ci și un om de televiziune care se pricepe la toate, în special la entertainment.
Repetă întruna că muzica este tot ceea ce iubește, iar cântecele lui sunt dovada vie că așa este. Este, în prezent, solistul trupei Freestay, pe care a fondat-o în anul 2012, însă a avut și colaborări cu cântăreți celebri, cum ar fi Vescan sau What’s Up.
Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții” cu Gojira, Florin Ristei a povestit despre parcursul său, în postura de concurent, la X Factor România.
„Eu trebuia să am poveste în 2003. Eu am câștigat în ciuda șanselor. Voiau să caute orice: ce îți place, ce nu-ți place, părinții, dacă am avut vreo dramă în copilărie. Dacă am un cățel, hai să arătăm cățelul la televizor. Dacă am avut probleme, dacă am avut o copilărie nu știu cum, dacă am stat la cămin, cum a fost, câți bani aveam. Nu am vrut nimic din toate astea, eu știu să cânt, atât știu să fac. Dacă vă place bine, dacă nu, nu. Nu se confecționase o poveste pentru mine. Dacă nu vrei, nu ți-o bagă pe gât, doar îți sugerează. De exemplu, haide să facem un interviu cu mama ta acasă, că o să fie emoționant. Le-am spus că nu o să obțină nimic de la ea, mama e la fel ca mine. Nu e pe drame (…). Au fost acasă și au întrebat-o dacă au existat perioade grele, iar mama a început să râdă. Nu au obținut nimic. Atunci mi-am dat seama că nu am o poveste, că dacă vor să le cânt, atât știu să fac. În semifinală, contracandidatul avea o poveste, cu dor de casă, că nu și-a mai văzut sora, avea și mai multă charisma decât mine, era foarte talentat. Era pe vremea când la X Factor chiar vota lumea (…). I-am zis directorului muzical că voi cânta ce vreau eu, voi cânta Queen (…). Nu m-a votat nimeni în semifinală. Am vrut să plec din emisiune (….)”, a explicat cântărețul.
Poți urmări podcastul integral pe Youtube.
– Articol în parteneriat cu HappyFishTV –