Homepage  / Ultimul număr

Focul la noi!

Focul la noi!

de Redactia Tvmania

Participarea echipelor Steaua si CFR Cluj la editia din acest an a Ligii Campionilor la fotbal se poate transforma intr-o aventura periculoasa.

Romania fotbalistica va simti marti si miercuri, pe propria piele, ce inseamna sa ai doua echipe in grupele Ligii Campionilor. CFR Cluj (marti, cu AS Roma) si Steaua (miercuri, cu Bayern München) vor debuta impotriva unor adversari care le depasesc cu mult la toate capitolele: palmares, jucatori, bani, experienta, organizare.

Calibrul echipei intalnite, ca si faptul ca meciul se joaca in Romania, fac ca atractia primei runde sa fie cea de-a doua confruntare: Steaua – Bayern. Nemtii vin cu o armata de vedete. Celebrul fost atacant Jürgen Klinsmann, acum pe banca bavarezilor, are la dispozitie arme letale, precum campionul mondial Luca Toni (evaluat la 30 de milioane de euro) si vicecampionul european Miroslav Klose (20 de milioane de euro).

Radoi, cel mai scump stelist
In replica, Steaua nu sta prea bine. Pe „ros-albastri” ii despart ani-lumina, pe piata fotbalului, de titratii lor vizitatori. Cu toate eforturile din aceasta vara, formatia din Ghencea ramane la categoria „juniori” in Champions League. Cel mai scump fotbalist, conform site-ului specializat „transfermarkt.de”, ramane capitanul echipei, Mirel Radoi (cu 2,6 milioane de euro). Alaturi de acesta, greul meciului de miercuri e de asteptat sa cada pe umerii unui alt component al apararii: portarul Robinson Zapata. Columbianul e, de altfel, al doilea in topul celor mai scumpi fotbalisti stelisti (e apreciat la 2,1 milioane de euro).

Batalia nu este insa, pentru fotbalistii lui Marius Lacatus, dinainte pierduta. Sprijinul zecilor de mii de fani si mobilizarea exemplara aratata si la partida din turul preliminar, cu Galatasaray, ar putea compensa decalajul valoric ce-i separa de germani.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton