Campanie electorală şi în oraşul Urlat, unde echipele de lipitori de afişe sunt în mare competiţie. O asemenea echipă află că nişte adversari necunoscuţi rup afişele. Drama şi păţaniile acestor oameni, care, practic, lucrează pentru toţi candidaţii, le veţi putea urmări în cheia umoristică a trupei Distractis sâmbătă seară de la ora 20.25. Echipa primarului în funcţie, al cărui slogan este: „Nu Plec Din Primărie”, a pregătit şi o scrisoare de prezentare a „realizărilor” sale. Şi ca să poată câştiga alegerile, primarul se rebranduieşte: îşi lasă mustaţă, ca să-şi schimbe faţa, dar năravul, ba.
Familia de muzicieni Dristor îi are invitaţi în studio la rubrica De ce râd chitarele? pe membrii formaţiei Class. Familia Dristor demonstrează o nouă interpretare a hitului „Toată lumea, sare-acum cu mine…”, fără să le cadă zidurile în cap. Nici cei de la Class nu se lasă mai prejos şi le arată cum se pictează sufletele: Class interpretează în premieră “Painter Of My Soul” la Distractis Show de la TVR 1!
Interviul emisiunii va aduce în sfârşit o discuţie serioasă cu doi invitaţi superspecializaţi în creşterea şi importul de roşii pe subiectul Salvaţi Roşia Câmpană. Cei doi protagonişti ai rubricii „Garantat 0%” vor dezbate pentru telespectatori spinoasa problemă a roşiei româneşti, sufocată de roşia turcească. Mai ales că aflăm că cea mai scumpă roşie din lume, cea produsă în Dubai, a fost achiziţionată la noi în ţară doar de magnatul Ion Ţiriac, care, din cauza preţului, nu a mâncat-o, ci a adus-o aport de capital la o nouă firmă mică, autohtonă.
Povestea de iubire dintre Oana Winslet Mizil şi Marean Di Caprio Vanghelie continuă pe apele învolburate din jurul Titanicului în noul episod Titanic, produs de Distractis Film. Drumul lin al pachebotului, dar şi al dragostei lor, se îndreaptă spre coliziunea cu nemilosul iceberg. Cine e icebergul şi ce caută acolo veţi afla doar urmărind sâmbătă seara, la 20.25, Distractis Show la TVR 1.