Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Fosta soție a lui Kevin Costner, surprinsă la plajă în Hawaii. Ce pensie alimentară îi plătește actorul din Yellowstone 

de Andra Stana,

Christine Baumgartner, care s-a despărțit acum câteva luni de Kevin Costner, a primit o veste bună din partea judecătorului care se ocupă de divorțul lor. După ce i-a fost acordată o pensie alimentară formată din 6 cifre, viitoarea fostă soție a starului din „Yellowstone” a lăsat grijile deoparte și a plecat în Hawaii. Cine a însoțit-o în călătorie și cum a fost surprinsă de paparazzi.

Christine Baumgartner, fosta soție a lui Kevin Costner, vacanță în Hawaii

Christine Baumgartner a ales să se relaxeze pe plajă, alături de copiii ei, la puțin peste o săptămână după ce un judecător i-a acordat o pensie alimentară de aproape 130.000 de dolari pe lună. Viitoare fostă soție a lui Kevin Costner părea să fie foarte bine dispusă în timp ce se bucura de soare în Hawaii – în ciuda divorțului ei de Kevin Coster, care este în curs de desfășurare, scrie Page Six.

Baumgartner, în vârstă de 49 de ani, și-a etalat silueta tonifiată – și bronzul, desigur – într-un bikini negru, cu flori, pe care l-a asortat cu ochelari de soare negri. La un moment dat, fostul designer de genți s-a oprit pentru a face câteva selfie-uri cu fiica ei de 13 ani, Grace.

Înainte de a pleca de pe plajă, Baumgartner – care împarte cu vedeta din „Yellowstone”, în vârstă de 68 de ani, și fiii Cayden, 16 ani, și Hayes, 14 ani – și-a pus o bluză albă și o pălărie.

Baumgartner și-a protejat copiii. „Nu vrea ca aceștia să sufere”

Surse au declarat săptămâna trecută pentru People că fostul model s-a simțit „ușurat” după ce a primit o sumă importantă de bani drept pensia alimentară. Cu toate acestea, ea ceruse inițial 248.000 de dolari pe lună, ceea ce reprezenta un contrast puternic față de propunerea lui Costner, de 52.000 de dolari pe lună.

Baumgartner a susținut că avea nevoie de mai mulți bani pentru a evita schimbări drastice în stilul de viață al copiilor ei, care include asistenți care să o ajute cu gătitul, cumpărăturile și curățenia. „Divorțul nu este vina lor”, a declarat o sursă despre copiii celor doi. „Ea nu vrea ca aceștia să sufere sau să experimenteze schimbări negative în viață din cauza asta”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

În ciuda despărțirii lor, Kevin Costner și Christine Baumgartner au încercat să petreacă mai mult timp de calitate alături de copiii lor. De fapt, cu doar o săptămână înainte de escapada lui Baumgartner în Hawaii, Costner și-a dus copiii într-o vacanță în British Columbia, Canada.

Costner, acuzații grave la adresa soției sale

Costner și-a acuzat viitoarea fostă soție că a încercat să-l jefuiască. În documentele din instanță obținute de Page Six, el a susținut că fostul model „a arătat o înclinație îngrijorătoare în ultimele câteva luni, atât înainte, cât și după separare, de a lua bunurile [lui Kevin] fără știrea sau consimțământul său, mai ales de când a fost intentat acest caz”.

De asemenea, el a acuzat-o pe Baumgartner că a refuzat să semneze un acord prin care se angaja să nu le „jefuiască” casa de 145 de milioane de dolari înainte de a se muta.

În timp ce Baumgartner a insistat că nu va „goli” casa, un judecător a decis că trebuie să aibă o discuție cu vedeta din „Field of Dreams” înainte de a lua orice bun de pe proprietatea lor din Santa Barbara, California.

Fostul designer a depus cererea de divorț de actor în luna mai, după 18 ani de căsătorie, invocând „diferențe ireconciliabile“. Amândoi au cerut custodia comună a copiilor lor.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te