Astăzi se încheie actuala ediţie a Ligii I. Cum deja Oţelul Galaţi este campioană, partida de la Timişoara dintre echipa locală şi Dinamo nu mai are miza pe care ar fi avut-o în cazul în care campioana ţării s-ar fi decis în ultima etapă. Totuşi, rivalitatea „de moarte” dintre cele două adversare de azi nu poate fi trecută cu vederea, motiv pentru care meciul va fi incendiar. Dinamoviştii, cu Gabriel Torje (foto) în echipă, un fost timişorean plecat la cea mai importantă rivală a jucătorilor de pe Bega, vor încerca să termine cu fruntea sus un campionat în care au cam şchiopătat, în timp ce timişorenii vor trebui să îşi lingă rănile şi să aştepte sezonul viitor pentru mult aşteptatul titlu.

Urmărește-ne pe Google News