Echipa craioveană, care ocupă penultimul loc în seria B2 din Liga a II-a, dă piept cu Steaua pe Ion Oblemenco, stadionul concitadinilor de la Universitatea Craiova. Oltenii speră că fanii “Ştiinţei” vor veni în număr mare la stadion, pentru a-i susţine într-o partidă împotriva rivalei de moarte a echipei favorite. Acesta va fi primul meci al interimarului Edi Iordănescu la timona Stelei, după plecarea furtunoasă a lui Ilie Dumitrescu, contestat de fani în urma egalului cu Astra din etapa trecută (scor 1-1) şi a perioadei de cinci partide consecutive fără victorie.