Homepage  / Știri

FOTO: “Trăsnita” Raluca Guslicov: “Am nevoie de adrenalină”

FOTO: “Trăsnita” Raluca Guslicov: “Am nevoie de adrenalină”

de Redactia Tvmania

Vedeta de la “Trăsniţii”, Raluca Guslicov, s-a întors dintr-o mult aşteptată vacanţă petrecută împreună cu cei doi copii la malul mării.

“Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu iubesc marea, iar vara, pe litoral, atmosfera e inegalabilă. Cum anul trecut descopeream staţiunea Mamaia, anul acesta m-am gândit să aprofundez cercetarea. Aşa că mi-am petrecut câteva săptămâni bune în staţiune”, povesteşte Raluca.

“Am încercat ski jet-ul, însă remarcabilă că senzaţie a fost, de departe, şalupa. Prima dată am încercat doar o plimbare, ca mai apoi să testez şi postura de conducător al acesteia sub ochii atenţi ai proprietarului. Eu nu beau cafea, nu fumez, în schimb am nevoie din când în când de adrenalină, aşa că acum am în vizor o săritură cu paraşută“.

Pe Raluca Guslicov o puteţi urmări din 12 septembrie, de luni până joi, la ora 22:15, într-un nou sezon “Trăsnitii”, numai la Prima TV.

[imagebrowser id=274]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton