Homepage  / Vedete / Vedete străine

FOTO: Actrița Danna Garcia a făcut publică prima fotografie cu fiul său

FOTO: Actrița Danna Garcia a făcut publică prima fotografie cu fiul său

de Redactia Tvmania

Devenită mamă în urmă cu două luni, Danna Garcia (39 de ani) a trecut prin clipe grele în ultimele zile din cauza uraganului Irma, informează peopleenespanol.com.

Danna locuiește în Florida, iar acest lucru a adus-o în impas pe actrița de origine columbiană. Totuși, a reușit să se adăpostească și, în acest context, Danna a împărtășit cu fanii ei pe rețelele de socializare prima fotografie alături de fiul său.

 

„Mulțumită unei prietene, eu și bebelușul meu am reușit să plecăm din Florida. Familia mea este împărțită. Jumătate se află în New York și jumătate nu a putut pleca. Suntem bine și sperăm că toată lumea este în siguranță. Nu știu cine a crezut că aceste schimbări climatice nu există!”, a scris actrița.

Așa cum era de așteptat, fotografia a fost extrem de apreciată de fanii actriței, ba chiar toată lumea crede că bebelușul seamănă foarte mult cu Danna.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton