Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

FOTO. Actrița Jennifer Lawrence s-a căsătorit

de Redactia Tvmania

 Actrița Jennifer Lawrence și directorul galeriei de artă Gladestone din New York, Cooke Maroney s-au căsătorit sâmbătă în Rhodes Island. Cuplul a ajuns încă de vineri în Rhodes Island și după ei au ajuns câțiva invitați pentru cina organizată înaintea nunții.

 Nunta celor doi a fost una spectaculoasă.  Alături le-au fost 150 de invitați, printre care și celebrități precum Adele, Kris Jenner, Emma Stone, Amy Schumer, Ashley Olsen, Sienna Miller, Cameron Diaz, Nicole Richie, Joel Madden și Bradley Cooper.

 Locația a fost aleasă, ceremonia având loc la Castelul Belcourt din Newport, care a fost proiectat în anul 1894 de către arhitectul american Richard Morris Hunt. Invitații au avut parte de un decor impresionant pregătit în cel mai mic detaliu.

 În timp ce foarte mulți se întrebau cum va arăta rochia de mireasă a lui Jennifer Lawrence, iată că misterul a fost elucidat. Ea a purtat o rochie lungă, cu un decolteu adânc și care îi evidenția talia, creată de L. Wells. Jennifer a ales să aibă o coafură lejeră și un make-up natural.

O sursă apropiată cuplului a declarat pentru ET faptul că invitații abia așteptau să ajungă la marele eveniment. 

“Oaspeții au fost foarte încântați să se alăture marelui eveniment. Toată lumea părea atât de încântată de nuntă. Va fi o petrecere pe cinste.”

Jennifer Lawrence și Cooke Maroney au fost surprinși pentru prima dată împreună în iunie 2018, iar la începutul lunii februarie au anunțat faptul că s-au logodit. În urmă cu o lună cei doi au fost văzuți după ce au ieșit de la un oficiu de stare civilă din New York, fapt care a creat destul de multe controverse deoarece mai mulți au crezut că cei doi s-au căsătorit civil.

Jennifer Lawrence a declarat în repetate rânduri faptul că atunci când l-a întâlnit pe Cooke, a știut că el este bărbatul cu care se va căsători:

 „El este alesul. Știu că sună destul de stupid, dar el este. Este cel mai minunat om pe care l-am cunoscut vreodată. Când l-am întâlnit pe Cooke am știut că mă voi căsători cu el.”

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te