Homepage  / Articole

FOTO: Aniela Petreanu și-a luat brevet de scufundator

FOTO: Aniela Petreanu și-a luat brevet de scufundator

de Redactia Tvmania

Talentata actriță din „Serviciul Român de Comedie” și care din această toamnă va putea fi urmarită la Pro TV și în serialul „Spitalul de demență” a decis ca în vacanța de vară să rămână în țară, însă nu a stat departe nici de adrenalina: Aniela Petreanu și-a luat brevet de scufundător!

„Vara aceasta m-am plimbat prin țara noastră minunată. Am urcat cu telescaunul la Vatra Dornei, am scrutat zările și am privit satele din vale, apoi am savurat zmeura din tufele din apropiere. A fost superb.”

Punctul culminant al verii a fost însă noul hobby al Anielei, scufundările. ”Am primit o ofertă de scufundări printr-un voucher și am știut imediat că trebuie să încerc. Imi tot povesteau diverși prieteni foarte încântați cum au trecut prin această experiență prin mările și oceanele lumii și încercam să-mi imaginez cum e să te afli într-un acvariu, înconjurat de pești colorați. Am cumpărat repede două vouchere și m-am dus cu ele la Vama Veche, căci acolo era locul cu pricina”, povesteste Aniela despre cum a început totul. ”După ce l-am folosit pe primul, mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de acest sport!”, a mai spus actrița.

Și pentru că i-a plăcut atât de tare, Aniela nu s-a mulțumit doar cu o plimbare pe fundul Mării Negre, ci a hotărât să-și ia brevetul.

„Serviciul Român de Comedie” și „Spitalul de demență”

În această toamnă, telespectatorii o pot urmări pe Aniela atât în show-ul ”Serviciul Român de Comedie” (din 3 octombrie, de la 20.30), cât și în noul serial de comedie, ”Spitalul de demență” (din 4 octombrie, de la 21.30). Aniela va da viață unui personaj extrem de amuzant, Coca, o asistentă medicala frenetică:

“Sunt Coca, asistentă medicală. Abia aștept să picați pe mâinile mele, vă vindec cum știu eu mai bine! Am toate atuurile unei asistente. Eu am văzut un ac de mare foarte interesant, niște meduze mari și drăgălașe, niste pești scânteietori și foarte iuți de picior”, glumește aceasta.

[imagebrowser id=904]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton