Homepage  / Știri / Televiziune

FOTO. „Asia Express”: cum se filmează emisiunea din noua grilă Antena 1

FOTO. „Asia Express”: cum se filmează emisiunea din noua grilă Antena 1
10

de Redactia Tvmania

„Asia Express”, show-ul ce va debuta în primăvară  la Antena 1, nu este o cursă nebună numai pentru cele 7 perechi de vedete, ci și pentru echipa de producție. Pentru a surprinde perfect adrenalina, emoțiile și situațiile fără precedent prin care trec vedetele, fiecare echipă are propriul cameraman.

Cu o cameră de aproape 10 kilograme în spate, băieții trebuie să alerge, să urce, să coboare, să stea în ploaie sau soare alături de perechile lor. Situațiile sunt cu atât mai dificile cu cât există momente în care terenul este foarte alunecos, sunt nevoiți să alerge prin traficul nebun din Asia sau să filmeze de pe scutere, totul pentru a surprinde cât mai bine tensiunea acestui show. Având în vedere condițiile și ritmul în care se desfășoară întreaga cursă, au apărut și primele accidentări – încheieturi luxate, probleme cu spatele sau genunchi avariați.

Mâncarea este și ea o problemă. Consumul de energie este foarte mare și greu de compensat în cazul în care nu te poți obișnui cu bucătăria asiatică, atât de diferită față de cea românaească.

„Asia Express” cum se filmează emisiunea din noua grilă Antena 1 (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Filmat in Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda, Asia Express este un reality ce duce show-ul de aventură la un alt nivel. Vedetele implicate au numit-o deja „aventura vietii lor” si nu există zi în care să nu spună că nu se așteptau să fie atât de dificil. Deși implicați în tot felul de emisiuni de gen, cameramanii spun și ei că experiența Asia Express nu poate fi comparată cu nimic altceva.

„Asia Express” este show-ul în care aventura este 100% reală. Cei 5000 de kilometri se parcurg în condiții extrem de dificile și contracronometru. Adrenalina și ritmul în care decurge cursa sunt cele mai puternice stimulente.

În Vietnam s-a filmat pe ploaie, prin noroi și temperaturi neobișnuit de scăzute pentru această zonă și pentru aceasta perioadă. În Laos și Cambodgia temeparturile au ajuns la peste 30 de grade, soarele a fost  foarte puternic, iar locurile de filmare cu teren accidentat sau foarte mult praf. Thailanda a adus mai multe pericole din punct de vedere al traficului, viteza cu care se circulă era mult mai mare și pericolul de accidente direct proporțional cu aceasta.  Cum a decurs toată aceasta nebunie, telespectatorii vor putea urmări din primăvară  la Antena 1.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton