Homepage  / Știri

FOTO: Ce concurenți urcă, diseară, pe scena de la „X Factor”

FOTO: Ce concurenți urcă, diseară, pe scena de la „X Factor”

de Redactia Tvmania

În această săptămână, Antena 1 difuzează două ediții „X Factor”: în această seară, de la 20.30, dar și duminică, de la 20.00. Jurații Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams și Ștefan Bănică se întâlnesc cu noi concurenți interesanți și sunt puși în situații emoționante, dar și amuzante.

x-factor

Rapperul poștaș face show pe scena „X Factor”

Are un look de dur, e acoperit de tatuaje, poartă cercei și are o voce care te ține la distanță. Dorian Lupu are 25 de ani, vine din Reșița și, în ciuda înfățișării sale de băiat rău, muncește ca…poștaș. Meserie care nu de puține ori l-a adus în ipostaze amuzante pentru că, după cum chiar el glumește, „nu mi-ai deschide ușa dacă aș veni la tine cu o scrisoare, am trecut prin asta”. Deși uneori merge și 12 kilometri pe jos zilnic, cea mai mare pasiune a lui este muzica și și-ar dori să poată face numai asta.

În această seară, de la ora 20.30, acesta va păși pe scena „X Factor” și va aduce în fața juraților versuri compuse de el, beat-uri moderne și multă carismă. „Ai ceva din Racla”, îi va spune Delia, în vreme ce Ștefan Bănică e de părere că are nevoie lângă el de o voce feminină. Care va fi concluzia juriului după acest moment și dacă rapperul poștaș va trece în etapa următoare, veți afla de la 20.30.

Solistul de la Carla’s Dreams, impresionat de doi concurenți

Tot diseară, o familie de cântăreți din Mangalia vine în show-ul de la Antena 1 și oferă un spectacol ce-l va determina pe solistul de la Carla’s Dreams să le spună că ce fac ei ar trebui să fie sport olimpic. Asta pentru că cei doi vin însoțiți de băiețelul lor, care nu va dori să stea la masa juriului, ci va prefera scena, alături de părinții săi.

„Ăsta ar putea fi sport olimpic nou, dans și cântec cu copil în brațe”, va spune juratul de la Carla’s Dreams.

În altă ordine de idei, Marco Sentieri, de meserie cântăreț, vine tocmai din Italia la „X Factor” România pentru că simte că are multe de arătat în muzică. Cald, prietenos, cu zâmbetul pe buze, acesta va da lecții de dialect napoletan lui Răzvan și Dani, dar și juraților.

„Îmi amintești de Fiorello”, îi va spune Horia, „ai același accent”. Iar Delia e de părere că energia lui e din categoria showman-ului Brenciu: „Îți place televiziunea foarte mult, cred că poți să fii un fel de Horia Brenciu”, a concluzionat jurata. Dacă Marco va trece însă mai departe rămâne de văzut în ediția de diseară.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton