Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

FOTO: Ce s-a întâmplat aseară la MasterChef

de Redactia Tvmania

Marți seară, concurenții de la “MasterChef” au avut parte de prima probă în deplasare: nunta lui Edi și a Silviei Stancu. Împărțiți în două echipe, echipa roșie și echipa albastră, concurenții au simțit pe pielea lor ce înseamnă să gătești pentru un eveniment de mare anvergură.

Izaura, cea care în ediția trecută a fost numită șef de echipă, și-a putut alege colegii cu care să facă echipă: Sidia, Gabriel, Mehrzad, Mimi, Aurelia, Dorin, Andreea, Alexandru, Magda, formând astfel echipa roșie, în vreme ce restul concurenților, conduși de Mihai Stănescu, au format echipa albastră.

Nu au lipsit răsturnările de situație: pentru că a intervenit o problemă în familia sa, Cristian Păpușoiu și-a anunțat colegii că trebuie să plece. În lipsa lui, cei trei jurați au decis să îl primească înapoi pe Alexandru Cirtu, eliminat în urmă cu o săptămână.

S-a gătit contra cronometru!

Deși au existat și momente tensionate, cele cinci feluri de mâncare au fost gata la timp, iar nuntașii nu au simțit nicio secundă presiunea din bucătărie. Invitații lui Edi Stancu au hotărât că echipa roșie trebuie premiată. Astfel, membrii echipei albastre au dat o probă fulger: ei au gătit în 60 de minute un preparat anti-mahmureală.

Seara s-a încheiat cu două eliminări: Mihai Merișanu nu a reușit să câștige aprecierea juriului cu platoul său de carne și cartofi prăjiți, astfel că a fost nevoit să-și dea șorțul jos.

La rândul lui, Mihai Stănescu, liderul echipei albastre, s-a pierdut și nu a reușit să termine preparatul pe care îl avea în minte, astfel că și el a fost eliminat.

Citește și: FOTO: Edi Stancu a făcut din nunta sa un spectacol!

[imagebrowser id=666]

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te