Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

FOTO. Ce s-a întâmplat în prima ediție „Insula iubirii” (Antena 1). Emisiunea continuă în seara asta

de Redactia Tvmania

Primul episod al emisiunii „Insula iubirii” a debutat la Antena 1, luni, 8 mai, de la ora 20:30.

În episodul de luni seară, fanii emisiunii au făcut cunoștință cu Liviu și Bianca din jud. Timiș, Alexandra și Aurel din București, DeeDee și Robert din Pitești, Ben și Diana din București, Maria și Cosmin din Galați și cu povestea relațiilor lor, cu așteptările și motivațiile care i-au făcut să își dorească participarea la emisiune.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Unele dintre noutățile celui de-al treilea sezon au fost șansele oferite fiecărui cuplu de a mai petrece 24 de ore împreună, în cinci resorturi de lux, dar și întâlnirile neașteptate pentru trei dintre ei cu ispitele masculine Sorin, Raul și Robert, care au venit să le invite pe fete la micul dejun. Această acțiune a stârnit multe reacții, de la surpriză și bucurie cu greu disimulată din partea fetelor până la frustrare și iritare din partea partenerilor lor. Evenimentele au luat o întorsătură neașteptată la reunirea tuturor concurenților pentru a cunoaște toate ispitele. Aici au apărut și primele lacrimi, primele reproșuri și certuri în cupluri.

Nu au lipsit ironiile la adresa ispitelor masculine și feminine, înlocuite în scurt timp de nesiguranță și primele îndoieli că partenerii ar rezista în fața acestor apariții senzuale. Fetele vor pune la cale o strategie despre cum să se comporte cu ispitele masculine, dar și între ele, dorindu-și să rămână unite și să nu se certe. Cât va rezista acest plan, telespectatorii vor vedea chiar din această seară, în cel de-al doilea episod.

Lucrurile se precipită din ce în ce mai mult, tot în această seară urmează primul sărut, prima alarmă pe insula fetelor, cu primele imagini de pe cea băieților, dar și prima ceremonie a focului, cu vești nu tocmai plăcute.

Cum vor face față concurenții porniți în aventura thailandeză și ce evenimente dramatice se vor mai întâmpla, publicul va afla astăzi, de la ora 20:30, în cel mai fierbinte reality show al verii, la Antena 1 –  „Temptation Island – Insula iubirii”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te