Homepage  / Articole

FOTO: Cine sunt finaliștii „MasterChef”

FOTO: Cine sunt finaliștii „MasterChef”

de Redactia Tvmania

În urma ediției de marți seară, 29 mai, a show-ului „MasterChef”, două concurente, Izaura și Lili, au părăsit competiția. Ultimii opt rămași în cursă (Alexandru, Bogdan, Simona, Mimi, Andreea, Petru, Mehrzad și Gabi) se vor lupta pentru un loc în marea finală de săptămâna viitoare, difuzată de Pro TV în două părți, marți, 5 iunie, și miercuri, 6 iunie, de la 20.30.

La prima probă, care a avut loc în parcarea unui hipermarket din București, concurenții au gătit pentru 100 de taximetriști. Echipa albastră, condusă de Petru, s-a mobilizat imediat, în timp ce echipa roșie, condusă de Lili, nu a reușit nici măcar să termine mâncarea la timp. În consecință, echipa roșie a pierdut proba, iar Lili a avut nevoie de intervenția unui medic pentru a-și reveni din șoc.

Echipa roșie, la testul sub presiune!

Concurenții din echipa roșie au avut de trecut o probă și mai dificilă: ei au întâlnit doi maeștri în ale bucătăriei: renumitul chef israelian Joseph Hadad și proprietarul unei afaceri „dulci” din Capitală, Tudor Constantinescu. După ce au văzut cum se prepară un main course și un desert, concurenții au avut 2 ore la dispoziție pentru a imita farfuriile maeștrilor.

Andreea a primit cele mai multe laude din partea juraților și a invitaților. Pe de altă parte, Izaura, considerată până acum una dintre cele mai bune concurente, și Liliana, au primit vestea că trebuie să părăsească „MasterChef”.

A urmat… proba la înălțime

Cei opt concurenți rămași în competiție au trecut marți seară la cea de-a doua probă în aer liber, la cota 2000, unde au gătit pentru turiști și salvamontiști.

Cele două echipe conduse de data aceasta de Andreea (echipa roșie) și de Petru (echipa albastră) și-au alcătuit meniurile și au încercat să prepare în timp util mâncare gustoasă pentru schiori. Ușor nu a fost, pentru că vantul a bătut foarte tare, focul nu a fost suficient de puternic, iar timpul de gătit a fost complet diferit față de cel necesar într-o bucătărie acoperită.

Cei opt semifinaliști – Alexandru, Bogdan, Simona, Mimi, Andreea, Petru, Mehrzad și Gabi – se vor întrece în deschiderea ediției din 5 iunie într-o probă de foc decisivă (semifinală), în urma căreia doi dintre ei vor fi eliminați și astfel se vor afla numele celor șase finaliști ai primului sezon “MasterChef”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton