Homepage  / Știri / Televiziune

FOTO. Cine sunt cuplurile din cel de-a cincilea sezon „Insula iubirii”

FOTO. Cine sunt cuplurile din cel de-a cincilea sezon „Insula iubirii”

de Redactia Tvmania

Insula iubirii îi primește din nou, începând din această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, pe curajoșii pregătiți să plece pe drumul cunoașterii, știind că doar cei ce iubesc vor putea găsi calea inapoi spre partener. În Thailanda, cele mai puternice ispite masculine și cele mai seducãtoare ispite feminine așteaptă însă să demaște în cel de-al cincilea sezon ceea ce concurenții ascund adânc în minte și în suflet!

Din 1.500 de cupluri atent analizate și confruntate cu riscurile la care își supun relația, în cel de-al cincilea sezon Insula iubirii, au fost alese patru cupluri cu povești de viață spectaculoase, cu relații sudate, cu problematici inedite, și cu mize însemnate! Au călătorit 10.000 de kilometri spre Paradis, neștiind că, de fapt, călătoresc spre sufletul lor, iar Thailanda i-a primit cu brațele deschise, dornică să îi cunoască!

Teodora (34 de ani) și Eusebiu (37 de ani) au o relație de un an, dar sunt cel mai matur cuplu din acest sezon și au surprins echipa cu dezinvoltura lor. Cei doi susțin că au încredere unul în celălalt, dar își doresc ”să vadă adevărata față a celuilalt”. Lipsa geloziei în cuplu este principalul atu al celor doi, motivul fiind faptul că dragostea lor este una cerebrală. ”Nu cred că am trăit vreodată o iubire intensă”, a spus Eusebiu, cei doi lăsând să se înțeleagă că ar avea un parteneriat care le satisface nevoile primare și care se bazează pe valori comune. ”Dacă până la vârsta aceasta nu a reușit cineva să te scurtcircuiteze, nu spun că e imposibil, dar deja este greu”, mai spune Eusebiu.

Denisa (21 de ani) și Adrian (24 de ani) sunt împreună de cinci ani și se gândesc deja la următorul pas în relația lor, căsătoria. S-au cunoscut prin intermediul prietenilor, iar el a fost cel care a cucerit-o, fiind și primul iubit al tinerei. ”Am încredere în mine, niciodată nu am fost de acord cu aventurile”, a spus Denisa, sigură pe parcursul ei pe Insulă. De partea cealaltă, Adrian mărturisește că a profitat de faptul că Denisa este atât de mică și și-a croit femeia de lângă el după propriile nevoi și dorințe, așa că a făcut inscrierea la emisiune convins că nu există o ispită care ar putea să îl ”deturneze” din relația lor.     

Geanina (20 de ani) și Costas (28 de ani) sunt împreună de aproape doi ani, iar tânăra mărturisește că acesta este bărbatul vieții ei. ”Femeia care ar putea să mi-l ia ar trebui să fie puternică, deșteaptă, pentru că așa m-a făcut pe mine să fiu, asta își dorește”, a mărturisit Geanina, cunoscând dorințele partenerului său. ”Ce poate să aibă o ispită? Atâta timp cât am acasă ce îmi trebuie, pentru ce să risc?”, susține Costas la începutul testului de pe tărâm thailandez.

 

În plus, Insula Iubirii va întâmpina în Thailanda și un cuplu neașteptat! În urmă cu un an, Aurel și Diana se aflau în aceeași ipostază, dar la brațul altor parteneri, și au trăit apoi experiențe intense pe Insula Iubirii. Amândoi au trădat și au abandonat persoanele alături de care au venit și au trăit experiențe intense în brațele ispitelor. Cu atât mai mult, la începutul anului 2018, vestea că cei doi formează un cuplu a venit ca o imensă surpriză. ”Toată lumea o să creadă că suntem un cuplu fals. Nimeni nu crede în noi, dar suntem două persoane la fel, simt nevoia să stau tot timpul cu el”, și-a exprimat Diana temerile. Tocmai de aceea, cei doi au fost chemați pe Insula Iubirii pentru a demonstra schimbarea pe care amândoi o anunță. Cu un atu în fața celorlalți concurenți, cei doi s-au arătat mult mai reținuți în declarații. ”Nu pot să spun că nu o să cadă în ispită, tocmai de aceea mergem acolo! În capul meu, deja știu ce o să facă!”, a recunoscut Aurel.  

Diana şi Aurel au reușit să atragă atenția celorlalți concurenți încă din primele clipe și au iscat reacții puternice și chiar răutăcioase. ”Au venit îmbrăcați ca boschetarii, în trening”, a spus una dintre concurente imediat ce i-a văzut. Dincolo de aparențe, cei doi tineri mărturisesc însă că își doresc, la fel ca și celelalte cupluri, să afle dacă sunt potriviți unul pentru celălalt, în ciuda a ceea ce spun cei din jur. ”Nimeni nu crede în noi, dar suntem două persoane la fel, simt nevoia să stau tot timpul cu el”, au spus aceștia.

Ce răspunsuri vor afla concurenţii pe Insula Iubirii, telespectatorii pot afla astăzi, 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton