Deși a fost o vară plină de filmări pentru Happy Channel și examene, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au reușit să facă loc și unei vacanțe. Cei doi au plecat pentru o săptămâna în Portugalia, alături de familie.
Deși a fost o vară plină de filmări pentru Happy Channel și examene, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au reușit să facă loc și unei vacanțe. Cei doi au plecat pentru o săptămâna în Portugalia, alături de familie.
“A fost o săptămână în care ne-am odihnit. Ăsta a fost și gândul cu care am plecat în această vacanță. Să ne bucurăm de soare și de ocean. Vlad a descoperit o plajă cu niște valuri absolut senzaționale și ne-am petrecut câteva zile bune stând la soare și jucându-ne cu valurile”, a povestit Criss.
Un alt obiectiv pe care l-au atins în această vacanță a fost să vadă apusul din orașul Sagres. “Știam că există acolo un far, aflat în cel mai sud-vestic punct al Europei și am vrut neapărat să ajungem”.
Vacanța celor doi a continuat apoi cu un week-end la Disneyland, pregătit de Cristina special pentru fratele ei mai mic.
“Fratele meu împlinește anul acesta, în septembrie, 17 ani și am vrut să-i fac un cadou special. A fost prima lui ieșire din țară, așa că ne-am dus direct la Disneyland. Ne-am dat în toate tiribombele, a mâncat pentru prima oară melci, ne-am distrat foarte tare. Am păstrat o zi și pentru Paris. Am urcat în Turnul Eiffel, ceea ce a fost o premieră și pentru mine și Vlad și am făcut un tur al orașului cu unul din bus-urile turistice. A fost un weekend super distractiv”, a mai adăugat ea.