Ediția „Chefi la cuțite” de marți seară a adus ultima etapă de testări și eliminări, iar cei trei chefi și-au format la finalul serii echipele cu care de săptămâna viitoare vor intra la confruntări.
Ediția „Chefi la cuțite” de marți seară a adus ultima etapă de testări și eliminări, iar cei trei chefi și-au format la finalul serii echipele cu care de săptămâna viitoare vor intra la confruntări.
Seara de marți a adus la „Chefi la cuțite” ultimele decizii: după teste care la prima vedere au părut simple, jurații au decis cu cine vor să meargă mai departe. Sezonul acesta a adus și o schimbare în ceea ce privește culorile celor trei echipe: așa se face că chef Bontea a primit culoarea roșie, chef Scărlătescu negru, iar chef Dumitrescu gri. Oul i-a pus la grea încercare pe concurenții rămași în cursă care au primit provocarea de a găti în numai 20 de minute un preparat pe baza acestui ingredient. Iar tartarul, pe care chefii l-au vrut gata în doar 15 minute, a strâns și mai mult rândurile și a adusdeciziile finale.
Echipa roșie condusă de chef Bontea este formată din: Loredana Laslău (30 de ani, lucrător comercial, din Bacău), Gabriel Botezan (36 de ani, executive sous chef în SUA), Marian Cocoș (52 de ani, antrenor de box, din București), Cristian Podosu (28 de ani, liber profesionist, din București), Alexandru Bălan (26 de ani, sous chef în Anglia), Bogdan Neacșu (22 de ani, bucătar, din București).
Echipa neagră condusă de chef Scărlătescu este formată din: Alexandru Filip (35 de ani, executive chef, din Costinești), Ionela Mureșan (31 de ani, cofetar, din Cluj), Mihai Rusu (23 de ani, bucătar, din Cluj), Marius Melniciuc (24 de ani, bucătar, din Oradea), Petru Scalețchi (28 de ani, bucătarul personal al ambasadorilor, din Chișinău), Robert Niculae (30 de ani, bucătar, din București).
Echipa gri condusă de chef Dumitrescu este formată din: Cristian Voicu (30 de ani, prim bucătar în Germania), Valentina Rausche (36 de ani, bucătar, din Tulcea), George Mihali (26 de ani, sous chef în Paris), Cristina Ioniță (37 de ani, bucătar, Golești de Vrancea), Marius Nistor (23 de ani, administrator și bucătar la restaurantul părinților în Belgia), Lucian Bostan (25 de ani, bucătar în Germania).
Te-ar putea interesa și:
1. FOTO. Antena 1 pregătește o ediție specială „Chefi la cuțite” cu vedete
2. FOTO. Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu își aleg echipele de la „Chefi la cuțite”
3. „Chefi la cuțite” (Antena 1) începe preselecțiile pentru sezonul trei