Homepage  / Vedete / Vedete străine

FOTO. Cum arată invitaţiile la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle şi cum trebuie să se îmbrace invitaţii

FOTO. Cum arată invitaţiile la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle şi cum trebuie să se îmbrace invitaţii
5

de Redactia Tvmania

Invitaţiile la nunta prinţului Harry (32 de ani) cu logodnica sa, Meghan Markle (36 de ani), au fost trimise pe parcursul săptămânii care tocmai s-a încheiat, potrivit unui anunţ făcut de Palatul Kensington.

 

Aproximativ 600 de persoane au fost invitate la cununia celor doi, care va avea loc pe 19 mai, la Capela St. George de pe domeniul Castelului Windsor. 

Palatul Kensington a postat pe rețelele de socializare atât fotografii, cât și un filmuleț în care poate fi vizionat procesul de tipărire al invitațiilor, dar și rezultatul final. În cadrul invitațiilor este specificată și ținuta obligatorie pentru eveniment: „Uniformă, frac, costum, (iar pentru femei) rochie de zi cu pălărie“.

Invitațiile au fost realizate de Barnard & Westwood, companie care deţine din anul 1985 mandatul regal pentru tipărire şi legătorie. Cea care s-a ocupat personal de ele este ucenica Lottie Small. Aceasta a tipărit invitațiile cu ajutorul unei maşinării din anul 1930, pe care a poreclit-o afectuos „Maude“, se arată în anunţul făcut de Palatul Kensington. 

 

 

Nunta va fi celebrată seara într-un mediu mai restrâns unde vor participa doar 200 de invitați, petrecerea privată fiind organizată de tatăl lui Harry, prințul Charles. Palatul Kensington a refuzat însă să dezvăluie numele invitaţilor.

  „Seara, aproximativ 200 de invitaţi sunt aşteptaţi să participe la recepţia de la Frogmore House, oferită de prinţul de Wales (prinţul Charles)“, au precizat pe Twitter reprezentanţii Palatului.  

Potrivit purtătorului de cuvânt al familiei regale Prințul Harry și Meghan Markle își doresc ca cetățenii să le fie alături în ziua cea mare, iar nunta este organizată în consecință.

 

 

invitatiiIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton