Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

FOTO. Cum își decorează Familia Regală Britanică palatele de Crăciun

de Redactia Tvmania

Familia Regală Britanică este pregătită de sărbători – și-a decorat palatele cu ghirlande, panglici și brazi imenși de Crăciun. De la Palatul Kensington și până la Palatul Buckingham, atmosfera festivă este prezentă la tot pasul.

Un brad imens de 9 metri a fost ridicat în fața Palatului Kensington, casa familiei de Cambridge și de Sussex. Bradul maiestuos a fost împodobit cu luminițe strălucitoare și ornamente sferice aurii.

 

Între timp, la Palatul Buckingham au fost înălțați în Sala de Marmură trei brazi proveniți chiar din împrejurimile Castelului Windsor. Brazii au fost iluminați festiv și împodobiți din abundență cu panglici roșii și ornamente cu tematici regale precum coroane și trăsuri.

 

La Holyroodhouse, domiciliul din Scoția al Reginei Elisabeta, a fost instalat în Sala Tronului un brad imens în culori roșiatice și aurii, lângă o pictură a Prințului Charles al II-lea. Scările au fost ornate cu funde, coronițe și lumini albe.

Pentru Familia Regală Britanică bradul de Crăciun are o semnificație specială. Regina Charlotte, soția Regelui George al III-lea, a adus primul brad de Crăciun în Anglia în anul 1790, fiind o tradiție în Germania, țara ei de origine.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te