Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

FOTO. David Bisbal și Rosanna Zanetti așteaptă primul lor copil

de Redactia Tvmania

După doi ani de relație și la 4 luni după nunta pe care au organizat-o în secret, cântărețul spaniol, David Bisbal (39 de ani) a anunțat pe pagina sa de Instagram că va deveni tătic și că soția sa Rosanna (30 de ani) așteaptă primul bebeluș al cuplului. 

„Când credeam că nu putem fi mai fericiți am primit cea mai frumoasă surpriză. Familia se mărește”, a scris cântărețul. 

Acesta a postat pe Instagram două fotografii în care vedem ecografia bebelușului, iar în a doua putem vedea burtica Rosannei Zanetti înconjurată de trei mâini.  Felicitările pentru viitorii părinți nu au întârziat să apară. Cântărețul Don Omar, Adamari López, Pablo Alborán sau actorul Antonio Banderas s-au numărat printre cei care au dorit să le dorească tot binele. 

„Cred că este una dintre cele mai frumoase fotografii pe care le puteai avea. Felicitări!”, a scris Banderas. 

„Antoniom mulțumesc că ești mereu alături de mine”,  i-a răspuns Bisbal. 

David Bisbal a devenit pentru primă oară tată pe 15 februarie 2010. Acesta are o fetiță, Ella Bisbal Tablada, făcută cu fosta sa parteneră, Elena Tablada, alături de care a stat mai bine de 6 ani. 
 
 
Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te