Distribuţia noului serial produs de Ruxandra Ion a revenit luni, 15 iulie, pe platourile de filmare, iar actorii se gândesc deja cu nostalgie la mica vacanță care a ajuns la final. Denis a dorit ca vacanța pe care a avut-o între filmările pentru serialul Sacrificiul să o dedice atât relaxării, cât și celor dragi lui. Barcelona este una din destinațiile sale preferate, fiind al treilea an în care vizitează orașul aflat pe malul mării Mediterane.
„Anul ăsta am fost în Barcelona fiind una dintre destinațiile mele preferate de vacanță. Locul e absolut superb, oamenii sunt foarte prietenoși, energia orașului e de fiecare dată la fel si efectiv îmi oferă o stare de bună dispoziție. Ador să merg și să petrec timp acolo și în special pe plajele de pe tot ce înseamnă Costa Brava/Costa Blanca. A fost al treilea an în care am ajuns în această destinație, așa că am decis să uit de telefon, să mă plimb și să mă bucur de timpul liber alături de cei dragi mie”, a declarat Denis Hanganu.
Pe Denis telespectatorii îl vor putea urmãri în rolul lui Andrei în Sacrificiul, numele noului proiect pe care Ruxandra Ion îl va produce pentru Antena 1. Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.