Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

FOTO. După Derek Shepherd, un nou personaj a revenit în „Anatomia lui Grey”!

de Redactia Tvmania

După surpriza uriașă pregătită recent fanilor serialului „Anatomia lui Grey”, reprezentată de scurta revenire a lui Patrick Dempsey, interpretul doctorului Derek Shepherd, într-un vis al protagonistei Meredith Grey (Ellen Pompeo), un alt personaj foarte îndrăgit a avut o scurtă apariție, informează deadline.com.

Episodul patru din sezonul al șaptesprezecelea, difuzat pe 3 decembrie și intitulat „You’ll Never Walk Alone”, i-a prilejuit lui Meredith Grey, tot în vis, întâlnirea cu alte personaje dragi din trecut. Este vorba, în primul rând, despre doctorul George O’Malley (T.R. Knight), dispărut în mod tragic într-un sezon anterior.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Fostul coleg al lui Meredith îi apare acesteia în vis, pe aceeași plajă unde ea se întâlnise cu Derek. Cele două personaje sunt extrem de surprinse și încântate de întâlnire. „Am fost devastată când ai murit”, îi spune Meredith lui George. „Ați fost toți distruși la înmormântarea mea”, îi răspunde acesta, după care îi povestește câte lucruri îi lipsesc de pe vremea prieteniei lor – „dansul până cădeam lați, râsetele cu lacrimi, cerealele pe care le mâncai din cutie, senzația de așternuturi curate și o pernă moale la sfârșitul unei zile grele”.

În final, George și Meredith își spun cât de mult au însemnat unul pentru celălalt, iar ea mai are parte, în cursul episodului, de două întâlniri emoționante – cu fostul ei șef, dr. Richard Webber (James Pickens Jr.) și cu dr. Miranda Bailey (Chandra Wilson). Apariția tuturor acestor personaje extrem de îndrăgite se datorează dorinței realizatorilor de-a le mai însenina telespectatorilor sezonul, apăsat de tragedia provocată în toată lumea de pandemie.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te