Homepage  / Vedete / Vedete străine

FOTO. Fernando Colunga a reapărut în public! Aflaţi unde şi cu cine s-a pozat!

FOTO. Fernando Colunga a reapărut în public! Aflaţi unde şi cu cine s-a pozat!

de Redactia Tvmania

Fernando Colunga e scump la vedere, mai ales după ce termină de filmat câte o telenovelă. Iar ultima în care a jucat, „Pasiune şi putere”, a fost în 2016.

De atunci, actorul în vârstă de 53 de ani nu s-a mai afişat la evenimente, cea mai recentă apariţie a sa fiind în octombrie anul trecut, la o întâlnire organizată de directorul Televisa, Emilio Azcárraga Jean. Fernando a reapărut însă în atenţia ziariştilor, de curând, la Festivalul de Film de la Cannes, unde s-a pozat, printre alţii, alături de actorul american Sylvester Stallone.

În ceea ce priveşte viaţa privată, despre protagonistul telenovelelor „Îţi ordon să mă iubeşti!”, „Stăpâna”, „Îmbrăţişări pătimaşe” şi „Uzurpatoarea” s-a scris, nu de mult, că s-ar fi căsătorit în secret cu iubita sa, actriţa Blanca Soto, după 7 ani de relaţie. Nu ştim dacă e adevărat sau nu, însă ştim că Blanca filmează în prezent pentru serialul „No te puedes esconder”.

După filmările la ultima sa telenovelă, „Pasiune şi putere” („Pasion y poder”), Fernando şi-a petrecut mai mult timp la Miami, unde are afaceri imobiliare. De altfel, rolul interpretat în „Pasiune şi putere” i-a adus un premiu „TVyNovelas”, pentru „Cel mai bun actor în rol negativ”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton