Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

FOTO. Jojo și Paul Ipate au avut o vacanță de vis

FOTO. Jojo și Paul Ipate au avut o vacanță de vis
12

de Redactia Tvmania

Actrița Cătălina Grama (Jojo) a petrecut vara aceasta timp de calitate cu familia sa, Paul Ipate și cei doi copii. Ei au ales Grecia ca primă destinaţie de vacanţă, iar concurenta sezonului următor al emisiunii „Te cunosc de undeva!” ne-a spus că:

Încă de când am plecat am avut sentimentul de siguranţă, senzaţia de eliberare după toată perioada nebună pe care am trăit-o cu toţii. A fost o vacanţă ca nicio altă vacanţă, după ce am stat atât timp în acelaşi loc, chiar simţeam nevoia să evadăm. Am călătorit în siguranţă, am ales Skyathos, pentru că am ajuns acolo în 55 de minute. De la asta am pornit, am făcut un calcul rapid şi m-am gândit că dacă merg cu copiii într-un supermarket să fac cumpărături, evident purtând cu toţii mască, aşa cum s-a întâmplat şi în avion şi pe aeroport, este exact echivalentul timpului petrecut acolo. Partea bună a fost că am găsit o insulă foarte goală, foarte prietenoasă, mai ales pentru o vacanţă cu copiii, nişte plaje doar pentru noi, cu nisip fin şi apă cu intrare lină. Nu am mers să vizităm, ne-am relaxat, am stat la plajă şi am mâncat bine

La întoarcere, Jojo, Paul și fiul actriței, Achim, au mai mers patru zile şi în Deltă, la Sfântu Gheorghe.

După excursia în Deltă ne-am ales şi cu două pisici, cu Şase (pe care l-am botezat aşa în cinstea aniversării mele şi a lui Paul, pe care am sărbătorit-o chiar în Deltă) şi cu Neagra, pe care a botezat-o Achim. Ne-am amuzat acasă când ne-am dat seama cum le vom striga prin curte: <<Şase, Şase, Alba, Neagra>>”.

Jojo și Paul Ipate au avut o vacanță de vis in Grecia (10)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton