Mădălina Drăghici și-a împărțit vacanța în două și s-a întors relaxată și pregătită pentru filmări. A început cu o vizită la bunici și o plimbare la Târgoviște, unde și-a încărcat bateriile. Era necesar, pentru că urma o plecare în Madrid.
“Am avut o vacanță foarte liniștită în cadrul căreia m-am relaxat și mi-am încărcat bateriile exact cum îmi doream. Am mers la bunica mea și la Târgoviște, unde am adunat cireșe din “producție proprie”, după care au urmat câteva zile superbe în capitala Spaniei”, a povestit Mădălina.
Mădălina Drăghici s-a plimbat pe străzile romantice și înguste din zona veche a orașului, a vizitat obiective turistice vestite și și-a revăzut prietenii care locuiesc în Madrid. “M-am plimbat o zi întreagă prin Parque del Retiro, locul meu preferat din Madrid, am vizitat Muzeul Prado, Palatul Regal și Templul lui Debod”, a spus actrița.
Pe lângă faptul că s-a distrat, Mădălina a avut ocazia să exerseze, în cadrul unei ședințe foto pentru un brand de îmbrăcăminte internațional, rolul de top model pe care îl va juca și în serialul „Pariu cu viața”.
Despre rol, Mădălina a povestit că va fi „manechin și asistenta tv a Andreei Rădulescu, interpretată de Diana Dumitrescu. Alexandra este o fată la polul opus față de Ilinca (din „Iubire și onoare”, n.r.) și asta mă bucura, e o schimbare radicală pe care mi-o doream. Este ușor parvenită, frivolă, dispusă la orice compromis pentru a ajunge unde își dorește”, a declarat Mădălina.
„Pariu cu viața”, primul serial muzical din România, care va fi difuzat din toamnă de postul ProTV, este al doilea proiect din cariera Mădălinei. Ea a declarat că este nerăbdătoare să înceapă filmările și că îi plac colegii de platou.
„Sunt foarte talentați, plini de energie și entuziasm, iar toate acestea se vor reflecta în produsul finit”, a spus tânăra actriță.
[imagebrowser id=209]