Homepage  / Știri

FOTO: Mihai Găinuşă a mâncat porcuşor de Guineea

FOTO: Mihai Găinuşă a mâncat porcuşor de Guineea

de Redactia Tvmania

Emisiunea “Călătoriile lui Mişu – Un Cârcotaş în Peru”, continuă şi în această săptămână. Veţi avea astfel ocazia să vedeţi pe unde a umblat Găinuşă şi cum a petrecut cele două săptămâni în Peru.

“După un zbor epuizant de 16 ore cu escală, până la Lima, am luat un alt avion până la Cusco, în Valea Sacră a incaşilor. De acolo am urcat în trenul special spre Aqua Calientes, singurul acces spre Machu Picchu. De la tren a urmat un autobuz care ne-a dus până la situl istoric, la cel mai bine păstrat oraş din Imperiul Incaş, oraş nedescoperit niciodată de conquistadorii spanioli.

„Mi-a depăşit aşteptările”

Mai ales că am fost şi a doua zi, să prind răsăritul în Machu Picchu, la Intihuatana, piatra de care preoţii incaşi ‚”legau” astrul ceresc. Am plecat apoi spre Puno, lângă lacul Titicaca, cel mai înalt lac navigabil din lume, la aproape 4000 de metri altitudine. Am vizitat mai multe insule de pe lac, din care una făcută din paie, plutitoare, locuită de indigeni.

A urmat o călătorie lungă de 12 ore până la cel mai mare canion din lume, Colca, patru kilometri adâncime, de două ori mai mare decât Grand Canion. Aici am admirat pasărea naţională, condorul cu aripi de trei metri şi jumătate anvergură. Am ajuns apoi în desertul Nazca, unde am privit un cimitir de mumii pre-incaşe, perfect conservate.

Am zburat cu un mic avion deasupra misterioaselor linii Nazca, despre care nu se ştie de ce anume au fost făcute. Am ajuns la Oceanul Pacific, unde am admirat insulele Ballestas, rezervaţie naturală de păsări de mare, pinguini şi lei de mare.

Găinuşă a ajuns la un shaman

Apoi am trecut prin Lima, am vizitat câteva muzee, ca apoi să plec cu avionul spre Amazonul peruvian. Unde am aruncat bocancii şi am transpirat printre tarantule, aligatori, peşti piranha şi triburile de indieni amazonieni. Am fost la un shaman care mi-a purificat o ciachana, o cruce-simbol tradiţional peruvian. Am mâncat specialitatea casei în Peru, Cuy – porcuşor de Guineea. Are gust de pui. Am dansat cu tribul yagua în Amazon şi m-am întors cu certitudinea că a fost cea mai interesantă şi plăcută vacanţă din viaţa mea”, încheie Mihai Găinuşă jurnalul său de călătorie.

Cârcotaşul şi-a propus să viziteze toate continentele, până va împlini vârsta de 50 de ani, “deoarece în viaţă, pe lângă familie, cele mai importante sunt amintirile”, spune acesta.

Dacă vreţi să vedeţi toate frumuseţile pe care le-a surprins în imagini Găinuşă, în vacanţa sa în Peru, nu rataţi partea a doua a emisiunii “Călătoriile lui Mişu – Un Cârcotaş în Peru”, duminică, 29 septembrie, de la ora 13:00, la Prima TV.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton