Homepage  / Știri

FOTO: Mircea Solcanu a avut o vacanță plină

FOTO: Mircea Solcanu a avut o vacanță plină

de Redactia Tvmania

O incursiune prin regiunea Toscanei din Italia, o călătorie pe cea mai înaltă șosea din România, Transalpina, o plimbare cu “Mocănița”, celebra locomotivă cu aburi din Maramureș, soare, plajă și multă relaxare. Astfel s-a desfășurat vacanța lui Mircea Solcanu, co-prezentatorul emisiunii “Poveștiri de noapte”, difuzată de luni până joi, de la 22.00, la Acasă.

Startul vacanței s-a dat la mare, în Constanța, orașul natal al lui Solcanu.

“Am fost plecat două saptămâni. Inițial am stat câteva zile la Constanța, cu mama, care a revenit din Italia”. (…) Apoi am plecat eu 4 zile în Italia singur, Rich a rămas la Constanța. În Toscana am stat câteva zile, iar la Florența doar m-am plimbat pentru că timp de vizitat nu prea am avut”, spune Mircea Solcanu.

La întoarcerea in țară, Mircea Solcanu s-a îndreptat către alte zone turistice deosebit de frumoase:  “M-am întors în țară și am fost la Horezu, la Frăsinei, o mânăstire după modelul celor de pe Muntele Athos în care femeile nu au acces. Există chiar o legătură de blestem care ține femeile la distanță de lăcașul de cult”, povestește prezentatorul emisiunii “Poveștiri de noapte”.

Pentru Mircea, una dintre cele mai frumoase experiențe din vacantă a fost plimbarea cu “Mocănița”.

„ Au fost cele mai relaxante zile din toata vacanța pentru că nu a fost nevoie să conduc sau să prind vreun avion foarte matinal. Mâncarea bună de la Vișeu, soarele, piscina și oamenii locului mi-au asigurat confortul de care aveam nevoie. Rich s-a bucurat de vacanță și el, a stat în iarbă și a interacționat cu diverse animale”, povestește Mircea Solcanu.

[imagebrowser id=265]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton