Un concurent vrea să plece din bucătăria ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”
Un nou service în restaurantul ”Hell’s Kitchen” şi o nouă seară în care clienţii vin în număr foarte mare, printre aceştia numărându-se şi Alina Eremia şi Vladimir Drăghia de la ”Dansează printre stele”, îi va supune la un nou test pe concurenţi. Invitaţii celor trei juraţi trebuie să primească la timp tot ceea ce comandă din meniul de top al restaurantului.
Oboseala, stresul, tensiunea îşi spun însă din nou cuvântul
Elena clachează şi pare că a uitat tot meniul, Gabriela se simte rău şi are nevoie de intervenţie medicală, iar Angi este foarte supărată pe colegele sale din echipa roşie, astfel că la un moment dat declară deschis că ea ţine cu băieţii, care i se par mult mai organizaţi. Este însă numai o impresie, pentru că şi în tabăra albastră orgoliile încep să îşi spună cuvântul: aşa se face că Sergiu este la un pas să se încaiere cu Valentin, Tavi se contrazice mereu cu Vali, în vreme ce Dany nu reuşeşte să prepare desertul cerut de nenumărate ori de chef.
Deşi au de gătit acelaşi meniu ca în service-urile trecute, se pare că de această dată oboseala îşi lasă amprenta pe toţi. Atât de mult încât unul dintre cpncurenţi este decis să părăsească bucătăria chiar în timpul service-ului. Convieţuirea nu este uşoară nici în casă, dar nici în restaurant. Ce vor face juraţi în aceste condiţii pentru a păstra renumele restaurantului pe care îl conduc, veți afla diseară la Antena 1 de la 20.30.