Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

FOTO: „Pariu cu viaţa” se termină diseară!

de Redactia Tvmania

Finalul sezonului doi din „Pariu cu viaţa”, de luni, 28 mai, va fi unul emoţionant şi optimist. De la 20.30, la Pro TV, veţi vedea imagini de la concertul „LaLa Love”, unde trupa LaLa Band a ridicat în picioare cei 5.000 de fani prezenţi la Sala Palatului din Bucureşti. Tot diseară, Alina Eremia şi Dorian Popa, dar şi Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman vor cânta în duet.

După 4 ani de liceu frumoşi şi plini de experienţe de neuitat, sună ultimul clopoţel pentru elevii clasei a 12-a din Colegiul Naţional de Arte! Festivitatea de absolvire la care iau parte elevii, profesorii şi părinţii, şi unde se ţin discursuri înduioşătoare şi motivante, este urmată de un bal de poveste.

Dorian Popa s-a întors în timp

La filmările ultimelor secvenţe, unii dintre actorii din “Pariu cu viaţa” au rememorat clipele petrecute la propriul bal de absolvire, iar alţii au avut ocazia să trăiască în avans acest moment special.

“Pot să spun că m-am întors în timp efectiv, simţindu-mă exact ca acum cinci ani, când mă despărţeam de colegi şi nu ştiam ce se va întâmpla cu viaţa mea”, mărturiseşte Dorian Popa.

“Balul de absolvire a reprezentat pentru mine atât în viaţa reală, cât şi în film, o etapă a vieţii care va schimba totul. Prin urmare, LaLa trece acum la un alt nivel. (…) Deşi se termină povestea noastră în liceu, noi nu am terminat povestea cu voi! :)”, spune Sore.

Tinerii din LaLa Band au trecut împreună prin întâmplări mai mult sau mai puţin frumoase, însă uniţi de “acelaşi vis” au depăşit orice problemă şi se pregătesc de noile experienţe pe care le va aduce viaţa, într-o nouă etapă pe care telespectatorii o vor urmări din toamnă la Pro TV, în sezonul 3 din “Pariu cu viaţa”.

[imagebrowser id=740]

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te