Homepage  / Vedete / Vedete străine

FOTO. Prințul George și Prințesa Charlotte se implică activ în acțiuni de voluntariat

FOTO. Prințul George și Prințesa Charlotte se implică activ în acțiuni de voluntariat

de Redactia Tvmania

Ducii de Cambridge petrec o bună parte a timpului implicându-se în activități de voluntariat, implicându-i activ în aceste activități și pe doi dintre copiii lor, Prințul George și Prințesa Charlotte.

Kate Middleton a fost cea care a dezvăluit fanilor care îi urmăresc pe Instagram o imagine cu Prințul William, în vârstă de 37 de ani, în timp ce participa la o acțiune de voluntariat alături de Prințul George și Prințesa Charlotte.

În fotografie se vede cum Charlotte, în vârstă de 5 ani, se îndreaptă alături de fratele său mai mare către o locuință, ducând în mână câteva pungi cu alimente, în timp ce Prințul William ține deasupra lor o umbrelă.

„Pe măsură ce ne apropiem de finalul #VolunteersWeek, Ducele și Ducesa de Cambridge sunt încântați să împărtășească o nouă imagine realizată de Ducesă în timp ce luau parte la efortul național de voluntariat”, se arată în descrierea imaginii. „În luna aprilie, Ducele și Ducesa și familia lor au vizitat Sandringham Estate unde au ajutat la ambalarea și livrarea de alimente pentru pensionarii izolați din zona locală”.

 

Prințul William a dezvăluit recent că a participat în secret la diverse acțiuni de voluntariat pe fondul pandemiei de coronavirus, colaborând cu o linie telefonică de ajutor. Ducele de Cambridge a lucrat cu Shout 85258 – o linie specială de telefonie și mesagerie inițiată de Fundația Regală – menită a acorda ajutor gratuit tuturor britanicilor afectați de pandemia de coronavirus.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton