Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

FOTO: Răzvan Simion şi Dani Oțil au sărbătorit patru ani de „Neatza”

de Redactia Tvmania

Emisiunea găzduită de Răzvan Simion şi Dani Oţil a împlinit azi patru ani, iar colegii şi prietenii fie le-au fost alături celor doi reşiţeni, fie le-au transmis mesaje festive. În platou, fetele de la Pin Up Girls şi Maria Cârneci au fost responsabile cu buna dispoziţie.

De-a lungul celor patru ani petrecuţi la Antena 1, Răzvan şi Dani au avut invitaţi de seamă, de la Ilie Năstase şi Nadia Comăneci până la Kat de Luna şi Alexander Rybak, dar şi specialişti din domenii precum medicina, nutriţia şi tehnologia, printre altele.

Felicitări de la colegi

“Neatza” s-a implicat şi în iniţiative filantropice, ultima dată chiar de Crăciun, când echipa matinalului s-a mutat în mall pentru o săptămână, în scop caritabil.

„Bună dimineaţa! Suntem Răzvan şi Dani, iar de patru ani suntem Neatza cu Răzvan şi Dani!”, şi-au început cei doi amfitrioni ediţia aniversară, în ţinute pe măsură: pijamale dintre cele mai trăsnite.

Celor doi le-au fost alături şi colegii de trust: Andreea Berecleanu, Mircea Badea, Mihai Gâdea, Sandra Stoicescu, Simona Gherghe şi Geanina Ilieş le-au transmis “la mulţi ani” matinalilor, chiar din platoul propriilor emisiuni.

[imagebrowser id=541]

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te