Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

FOTO. Ștefan Bănică a ales cele patru trupe cu care intră la duelurile „X Factor”

de Redactia Tvmania

Ediția „X Factor” de miercuri seară a adus pe scenă cele 10 grupuri intrate în competiție sub coordonarea lui Ștefan Bănică. După lungi analize, Ștefan Bănică a anunțat care sunt cele patru trupe cu care intră la Dueluri: Oscar și Miruna, Estera și Rebecca, 3 O’Clock și Doredos sunt cei pentru care seara s-a încheiat cu bucurie.

3O’Clock

Fetele de la 3O’Clock au fost ultimele care au urcat miercuri seară pe scena „X Factor”, dar așteptarea a meritat. În audiţii cele trei clujence au ridicat juraţii în picioare şi au uimit cu prestaţia lor, iar pentru această etapă a emisiunii au ales o piesă a celor de la Taxi, interpretată în stilul caracteristic lor, „Cele două cuvinte”. Iar jurații au fost pe deplin cuceriți: „A fost cea mai tare adaptare, felicitări”, le-a spus Horia, în vreme ce Delia a adăugat: „Aşa da armonizare. Wow!“.

La rândul său, mentorul Ștefan Bănică a avut numai cuvinte de laudă pentru ele: „În ce situaţie mă puneţi. Mă aşteptam la voi, dar nici chiar aşa. Excelentă alegerea piesei, a fost totul în stilul vostru. Ce să mai zic?! Mă bucur pentru acest moment. Vă iubesc din punct de vedere muzical, m-am topit, aşa că vreau să rămâneţi!”.

Oscar și Miruna

Și pentru Oscar și Miruna, o alăturare neașteptată în seara grupelor, Bootcampul „X Factor” a fost de bun augur. Foarte diferiți, cu o apariție scenică ce nu poate fi trecută cu vederea, cei doi au făcut impresie bună și au trecut mai departe în concurs.

În ciuda refuzului inițial al tânărului de a forma o echipă, Miruna a reuşit să îl convingă că e mai bine aşa. „Nu am crezut că o să ajung până aici. Am sperat, dar nu am crezut. Când am aflat că o să fac trupă cu Oscar am acceptat din prima, chiar dacă iniţial totul a mers greu. Mi s-a apărut arogant. Suntem diferiţi, dar facem lucruri frumoase”, a spus Miruna.

La Bootcamp au ales piesa “You Don’t Own Me”, iar partea de rap a fost scrisă de Oscar.

Carla’s Dreams a ținut și el să puncteze: „Oscar, trebuie să fii conştient că Miruna te-a salvat. Mişcarea te-a obosit rău. Ea te-a echilibrat”. Iar mentorul lor, Bănică, a adăugat: „A fost un moment original şi total diferit de ceea ce am văzut până acum. S-a născut ceva frumos pe scenă, mi-aţi captat atenţia, bravo”.

Estera și Rebecca

Estera și Rebecca au reușit să-l ridice de pe scaun pe Ștefan, care le-a spus: „Habar nu aveţi ce zace în gâtul vostru!”. Gemenele din Pitești au avut emoții, dar piesa aleasă, “Flashlight”, le-a pus atât de bine în valoare vocile, încât nu a fost niciun dubiu: trebuie să meargă mai departe.

Doredos

Iar trupa Doredos a adus pe scenă un moment de basm.“Ea mi se pare că e din basme, din poveşti. Foarte frumos momentul, bravo”, i-a lăudat Delia pe cei trei basarabeni. Iar Ștefan Bănică a decis imediat: „Mi s-a făcut pielea de găină. Vă aplaud încă o dată. Ce să vă spun? Problema e că mai avem doar trei scaune, aşa că am o propunere: să vă luaţi în braţe şi să vă aşezaţi!

„X FACTOR”, DE DOUĂ ORI PE SĂPTĂMÂNĂ

Bootcampul „X Factor” vine în porție dublă. Edițiile de Bootcamp vor fi difuzate de două ori pe săptămână, după ziua de miercuri, 23 noiembrie, urmează:

* vineri, 25 noiembrie, grupa lui Carla’s Dreams – fetele,

* miercuri, 30 noiembrie, grupa Deliei – băieții,

* vineri, 2 decembrie, duelurile din Bootcamp.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Alte articole:

„X Factor” intră și miercurea, pe 23 și 30 noiembrie. Ștefan Bănică își alege mâine concurenții

„X Factor” ajunge astăzi la ultima ediție de audiții. Urmează Bootcamp-ul

Ce concurenți au trecut de preselecțiile „X Factor” în ultima ediție

Carla’s Dreams are un machiaj diferit pentru fiecare zi de filmare la „X Factor”

Galerie foto: Momentele cheie ale primei ediții a show-ului „X Factor” (Antena 1)

FOTO| Cum se relaxează Horia Brenciu în pauzele de la filmările pentru „X Factor”

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te