Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale turceşti

FOTO. Un nou serial turcesc la Happy Channel. „O poveste de iubire” începe astăzi

de Redactia Tvmania

Happy Channel va difuza, din 2 ianuarie, de la ora 20.00, un nou serial turcesc. Producția „Love Story” – în original „Bir Ask Hikayesi” – este realizată după un scenariu al unui serial coreean (“I’m Sorry, I Love You”), iar filmările au avut loc în Turcia și Germania.

Serialul turcesc „Love story” începe în luna ianuarie la Happy Channel

Love Story descrie povestea de iubire dintre Korkut Ali (Seçkin Özdemir) și Ceylan German (Damla Sönmez). Ceylan aduce iubire și speranță în viața lui Korkut, după speranțele năruite și dezamăgirile înlănțuite prin care a trecut.

Korkut este un tânăr de origine turcă, cu o poveste dramatică. După ce a fost abandonat de părinți când era mic, a fost adoptat de o altă familie, după care a fost abandonat de nou.

Ceylan este o tânără care locuiește în Istanbul și lucrează ca fashion designer pentru un cântăreț celebru, Tolga (Yamaç Telli), de care este îndrăgostită, însă sentimentele nu îi sunt împărtășite.

Într-o zi, Ceylan pleacă în Germania cu Tolga, pentru a filma un videoclip, unde face tot ce îi stă în puteri să îi fie pe plac lui Tolga, însă fără succes, ceea ce o determină să se întoarcă în Istanbul. Pe drumul spre aeroport, bagajul îi este furat și rămâne fără bani. În același timp, îl cunoaște pe Korkut, căruia îi cere ajutorul. Korkut nu are idee că tânâra din fața lui este femeia care îl va ajuta să uite de suferința din viața lui.

Când ajunge acasă, Korkut găsește invitația la nunta fostei iubite, iar el hotărăște să meargă la ceremonie cu gândul de a o recuceri. În timpul evenimentului, Korkut este împușcat și ajunge în stare critică la spital. Urmează o perioadă dificilă și astfel decide să plece din Germania și să se întoarcă în Turcia, să-și regăsească părinții. Curând, protagonistul află mama lui bogată și fratele său faimos duc o viață de lux în Istanbul.

Ceylan și Korkut se îndrăgostesc unul de altul, dar va putea Korkut să-și uite trecutul? Se va răzbuna pe mama și fratele lui? Va reuși oare Ceylan să îî schimbe viața cu totul? Telespectatorii vor afla din 2 ianuarie, urmărind de luni până vineri, de la 20:00, producția turcească “Love Story”. Noul serial turcesc de la Happy Channel va fi difuzat pe același interval orar ca „Furtună pe Bosfor” (în original „Paramparça”) de pe Kanal D, producție care revine în grila postului tot pe 2 ianuarie.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și:

Serialul „Yaman” revine în grila Kanal D din luna ianuarie

„Furtună pe Bosfor” revine în ianuarie la Kanal D. Când se termină „Ziua în care mi s-a scris destinul”

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te