Vedetele noastre ar face orice ca să-şi răsfeţe animăluţele, fie că sunt pisici, raton sau… un arici. Toţi sunt trataţi regeşte cu mâncărică bună, jucării şi, evident, cu multă iubire. Şi când vine vorba să renunţe la alte lucruri de dragul lor, Anamaria Prodan, Andrei Aradits, Adelina Pestriţu şi Feli Donose nu consideră că fac un sacrificiu.
Ce sacrificii ai făcut de când ai animale de companie?
În primul rând, nu putem pleca nicăieri de acasă. Ori trebuie să le luăm cu noi, ori trebuie să vină cineva acasă şi să stea cu ele în permanenţă. La noi, animalele nu rămân niciodate singure, pentru că avem foarte multe: papagal, arici, câini. E o problema destul de mare, când ai animale te ataşezi de ele şi nu poţi să-ţi baţi joc şi să le laşi singure, de nebune. Necesită aceeaşi îngrijire ca un copil. La noi acasă este în permanenţă cineva care are grijă de animale. Dacă plecăm toţi în vacanţă, unul se sacrifică şi rămâne acasă.
Cum îţi răsfeţi animalele de companie?
Sunt ca şi copiii mei! Pentru mine, sunt membri ai familiei! Cea mai bună mâncare, cele mai bune dulciuri, cele mai frumoase haine, sunt băieţeii mei J.
Cum îţi răsfeţi animalul de companie?
Pisicile nu pot fi răsfățate prin definiție. E chestie de statut. Nu tu le mângâi pe ele, ci ele îți permit să le atingi. În acest tip de relație omul este cel răsfățat, atunci când e un om ascultător și aduce mâncarea la timp sau vidanjează nisipul regulat.
Ce sacrificii ai făcut de când îl ai?
Cuvântul „sacrificiu” e nepotrivit. Dacă ai o mașină, ai grijă de ea. Nu te „sacrifici” în trafic căutându-i un loc de parcare. Dacă ai un copil, ai grijă de el. Dacă are nevoie de ficatul tău, i-l dai pentru că e normal, nu pentru că te sacrifici. Dacă ai o pisică, ai o responsabilitate pe care ți-ai asumat-o. Nu-i un sacrificiu. E o datorie.
Cum îţi răsfeţi animalele de companie?
Uneori mi se pare că mai mult îmi sufoc pisicile și că ajung să le stresez cu dragostea mea, aşa sunt de mămoasă uneori cu ele. Le răsfăț pe Shumma şi Unna ducându-le la salon, cumpărând fel și fel de jucărioare cu puf, mâncarea lor preferată și întotdeauna potrivită, pentru că este cel mai important să primească hrana potrivită pentru rasa şi greutatea lor. A! Şi le cumpăr şi tot felul de boluri „fancy” pentru mâncare și apă.
Ce sacrificii ai făcut de când le ai?
Anul trecut a trebuit să le las două săptămâni în grija unei prietene foarte bune și am murit de dorul lor. Le vedeam doar în poze. Totuși mă liniştea gândul că sunt cu prietena mea care le iubește foarte mult și care are grijă de ele ca și cum aș fi fost eu acasă. Însă mă gândeam la ele non-stop, nu vorbeam despre asta, ca să nu par exagerată, însă cum ajungeam la cazare, cum picam în butoiul cu melancolie şi dor şi mă gândeam cum ar fi fost să le am în braţe, la mângâiat. Stăpânii de animale sunt convinsă că înţeleg perfect despre ce vorbesc.
Cum îţi răsfeţi animalele de companie?
Animalele de companie care fac parte din familia mea sunt cele mai răsfăţate şi iubite fiinţe. Le fac toate mofturile. Le dedic 80% din timpul meu liber, le răsfăţ papilele gustative cu tot felul de produse delicioase, uneori chiar le gătesc mâncare speciala, lucru care le place la nebunie. Pe lângă toate acestea, în top 3 rămân ieşirile în parc. Acolo se distrează cât cuprinde. Aleargă şi „ceartă” pe toată lumea, în special Nobby, căţeluşa, pentru că Cindy (ratoniţa) încă este în perioada în care descoperă.
Ce sacrificii ai făcut de când le ai?
Am fost şi sunt dispusă să-mi sacrific confortul şi casa în care locuiesc pentru fericirea lor. Viaţa mea ar fi goală fără cele două „teroriste”. Pe Nobby o am de 8 ani, însă proaspăt-venita Cindy a avut privilegiul să primeasca atenţie într-o lună şi jumătate cât Nobby în 8 ani. De când mi-am propus să adopt şi acest minunat raton, mi-am impus de-a dreptul să nu fac diferenţe între ele pentru a nu exista gelozii. Vreau să le dau toată dragostea mea, iar ele să se simtă acasă.
Cât de greu este să îngrijeşti un raton? De unde îl ai şi cum se împacă cu Nobby?
Este greu, dar nu imposibil. Este în grija mea de o lună şi jumătate şi l-am adoptat de la o persoană care nu o mai putea ţine pe micuţă din diverse motive. A fost să fie a mea. Eu îmi doream raton de ani buni şi când am auzit că micuţa este în ţară şi poate fi adoptată, m-am urcat în maşină şi am dat fuga 500km dus, 500km întors.
Cât despre îngrijirea ei, da, necesită foarte multă dedicare şi implicare şi este complet diferită faţă de un câine sau o pisică. Se aseamănă foarte mult cu un copilaş năzdrăvan care cere atenţie cu orice preţ. I se şi oferă, iar dacă a văzut că reuşeşte, de fiecare dată recurge la şantaj emoţional. Face feţe simpatice şi primeşte mâncare la secundă. Face şi stricăciuni prin casă, însă n-o să fac o tragedie din asta. Mi-am asumat creşterea unui raton şi am ştiut că o să mă aleg şi cu pagube. Fericirea animăluţului este mai importantă decât lucrurile materiale din casa sau din viaţa mea.
