Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

Francis Ford Coppola vrea să se întoarcă pe platouri cu un proiect superambițios: „Megalopolis”

de Redactia Tvmania

Conform Deadline, regizorul de 80 de ani vrea să reia un proiect faraonic la care se gândește de foartă multă vreme, „Megalopolis”. Iar actorul Jude Law ar putea face parte din distribuție.

La 7 ani după premiera ultimului său lungmetraj, „Twixt”, Francis Ford Coppola se pregătește să se întoarcă pe platourile de filmare cu un nou proiect. Este vorba despre „Megalopolis”, o idee mai veche a regizorului, care a fost abandonată din mai multe motive. După cum a aflat Deadline, Francis Ford Coppola, regizorul care are cinci Oscaruri în panoplie, are deja scenariul gata și a început discuțiile pentru distribuție, în principal cu actorul Jude Law. Dacă totul merge conform planului, filmările ar trebui să aibă loc anul acesta.

Povestea din „Megalopolis” se petrece într-un New York pe cale de a fi reconstruit după ce a fost devastat de un cataclism. Reconstrucția este dirijată de un arhitect care intenționează să ridice un mic oraș, botezat Cityworld, exact în inima New York-ului.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te