Homepage  / Filme la TV azi

Frăția lupilor

Frăția lupilor

de Redactia Tvmania

În 1746, în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea, Franța era zguduită de o serie de întâmplări groaznice. O bestie monstruoasă, căreia nu i-a văzut nimeni chipul, terorizează regiunea Gévaudan, lăsând în urmă o mulțime de victime, cadavre sfârtecate și familii distruse.

Unii spun că ar fi vorba de un lup uriaș, alții că ar fi însuși diavolul la mijloc. Nevoit să ia măsuri urgente, regele trimite în zonă pe cei mai buni oameni ai săi în stare să dea de urma bestiei. Omul de știință Grégoire de Fronsac (Samuel le Bihan) și fratele său de sânge, indianul Mani (Mark Dacascos) trebuie să înfrunte nu numai vremea câinoasă, ci și ostilitatea nobililor din zonă. Încercările lor sunt sortite eșecului, căci seria de crime oribile continuă să înspăimânte întreaga comunitate.

Cei ce nu par a fi străini de evenimente sunt membrii unei familii de nobili din împrejurimi, Frosnac și Mani sunt puși în situația de a grăbi încheierea anchetei.

Legenda bestiei ucigașe are la bază fapte reale care s-au petrecut timp de trei ani, iar misterul nu a fost elucidat niciodată. Pelicula a primit un premiu César pentru cele mai bune costume.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton