Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Vedete străine

Funeralii private pentru Tina Turner. „Regina Rcok’n Roll” și-a dorit să fie incinerată

de Cătălina Matei,

Ultima dorință a Tinei Turner, care a decedat pe 24 mai la reședința sa din Elveția, va fi respectată întocmai de către cei dragi. Astfel, „regina Rcok’n Roll” și-a dorit să fie incinerată, iar la funeralii vor participa un număr restrâns de persoane: familia și prietenii foarte apropiați.

După o lungă sufrință, Tina Turner a murit săptămâna trecută la 83 de ani, în casa ei din Küsnacht, lângă Zurich, Elveția. Iar familia se pregătește să o conducă pe ultimul drum. Artista a lăsat instrucțiuni clare, iar cei dragi le vor urma întocami. Astfel, „regina Rcok’n Roll” va avea o ceremonie restrânsă, foarte intimă, iar trupul ei va fi incinerat, potrivit unui apropiat al artistei, citat de de Daily Mirror.

Ea nu și-a dorit o înmormântare mare, publică. A vrut să fie incinerată și mă aștept să fie o ceremonie mică, foarte privată. Sunt sigur că mai târziu va avea loc un fel de concert memorial și omagial”, a dezvăluit Eddy Hampton „Armani”, care a fost asistentul personal al Tinei Turner vreme de 20 de ani.

Prin urmare, la funeralii vor participa câțiva prieteni apropiați, soțul și managerul ei.

Eddy Hampton, în vârstă de 65 de ani, a ținut legătura cu Tina Turner și după ce aceasta s-a stabilit definitvi în Elveția, în 1994. Asistentul personal a susținut-o în timpul mariajului abuziv cu Ike Turner până când și-a găsit fericirea alături de Erwin Bach, cel de-al doilea soț al artistei, care i-a fost alături până în ultima clipă.

De asemenea, Eddy a spus despre tina că aceasta „a lăsat trecutul în urmă” după pierderea tragică a celor doi fii ai săi. Raymond și-a luat viața, pe când avea 59 de ani, în 2018, în timp ce Ronnie a murit în 2022, la 62 de ani, de cancer.

Tina Turner i-a adoptat pe cei doi fii ai lui Ike Turner, Ike jr. și Michael, dar a avut puține contacte cu ei după ce s-a mutat în Elveția.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

De ce a renunțat Tina Turner la cetățenia americană

Într-un interviu din 1997 cu regretatul Larry King de la CNN, legendara interpretă a împărtășit motivele pentru care a decis să renunțe la cetățenia americană și să facă din Elveția casa ei.

Am părăsit America pentru că succesul meu se afla în altă țară”, a recunoscut atunci Tina Turner. Triumful internațional al Tinei s-a datorat în mare parte albumului său din 1984, Private Dancer, care i-a aprins popularitatea în Anglia.

Ea a comentat despre faptul că Europa a fost extrem de solidară cu muzica ei, poate mai mult decât patria ei.

Lumea a deplâns pierderea acestei artiste deschizătoare de drumuri atunci când vestea morții Tinei Turner a fost împărtășită pe contul ei de Instagram. Anunțul emoționant suna astfel: „Astăzi ne luăm rămas bun de la o prietenă dragă, care ne lasă cea mai mare operă a ei: muzica ei. Toată compasiunea noastră sufletească se îndreaptă către familia ei. Tina, ne vei lipsi mult”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te