Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber / Nu rata!

Gabriel Liiceanu: „Am citit fermecat povestea «imposibilei iubiri» a Kayei de Vos”

de Redactia Tvmania

Editura Humanitas Fiction vă invită joi, 28 februarie, ora 18.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu și Radu Paraschivescu despre volumul „Jurnalul unei iubiri imposibile”, de Kaya de Vos, o carte – frumoasă ca o pictură florentină – despre puterea iubirii de a spulbera tabuuri și prejudecăți.

O studentă se îndrăgostește de un bărbat fără trecut, misterios și fascinant, apărut de niciunde în viața ei; o tânără de o frumusețe neobișnuită dispare fără veste după o noapte de dragoste, lăsând în urmă întrebări fără răspuns; o femeie la vârsta maturității își urmează soțul în spațiul straniu al unei alte dimensiuni — trei povești de dragoste, trei destine pendulând între real și fantastic și un oraș care le împletește surprinzător: Florența. În acest loc al tuturor promisiunilor, iluziilor și speranțelor, viața se scurge în ritmul inimii, vegheată de Ponte Vecchio, martorul mut al atâtor istorii emoționante. O carte impresionantă care aruncă în aer barierele spațiului și timpului și așterne punți între lumile văzute și cele nevăzute.

„Am citit fermecat povestea «imposibilei iubiri» a Kayei de Vos, cu gândul la trecătoarele noastre întâlniri pământene cu absolutul. Nu e minunat să simți zvonul unei lumi căreia, deși n-ai vizitat-o niciodată, îi păstrezi amintirea?”, Gabriel Liiceanu.

„Picta cu mișcări din ce în ce mai repezi, încercând să nu piardă nici o clipă din lumina caldă care scaldă Ponte Vecchio în culori de șofran amestecat cu pământ ars. Peisajul reflectat de șuvoiul metalic al bătrânului râu Arno era de o frumusețe fără asemănare. Dar ceea ce o fascina pe ea și o făcea să îl picteze la nesfârșit era faptul că părea dintotdeauna acolo, neschimbat și calm ca însuși sâmburele tuturor înțelesurilor, dar plin de istorii și de enigme care așteptau pe cineva sa le scoată la suprafață” – „Jurnalul unei iubiri imposibile”

Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări prin eventbook.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te