Homepage  / Ultimul număr

Gabriela Cristea e femeie, soţie şi… vedetă TV

Gabriela Cristea e femeie, soţie şi... vedetă TV

de Redactia Tvmania

Gazda emisiunii „Noră pentru mama”, de la Kanal D, ia o pauză de la programul infernal al filmărilor pentru al patrulea sezon şi se relaxează vorbind despre familie, copii (e pregătită de maternitate) şi gospodărie.

Gabriela CristeaÎntre o sesiune în direct şi una de înregistrări, ambele pentru reality show-ul „Noră pentru mama”, Gabriela s-a răsfăţat în soarele după-amiezii de mai şi ne-a povestit despre viaţa sa dincolo de emisiune. De la relaţia cu soţul său, omul de afaceri Marcel Toader, şi până la diferitele treburi ale gospodăriei, vedeta Kanal D ne-a explicat importanţa familiei, oferind, generoasă, şi un „ghid de supravieţuire în cuplu”.

„Îmi place foarte mult să gătesc”

„Cea mai importantă persoană din viaţa mea este Marcel şi, automat, familia va ocupa întotdeauna locul I în priorităţile mele”, începe Gabriela. „Încercăm să facem unic fiecare moment pe care îl petrecem împreună. Chiar şi atunci când discutăm lucruri foarte serioase, o facem într-o notă optimistă şi de romantism”.
Pentru a întări imaginea de familistă (aviz viitoarelor nurori din show-ul său), ea ne-a explicat, simplu, că nu are „alergie” la treburile casei. Nu la toate, cel puţin: „Mie îmi place foarte mult să gătesc şi nu văd asta ca pe o corvoadă, drept pentru care gătesc aproape în fiecare zi şi este o bucurie pentru mine să fac acest lucru pentru soţul meu sau prietenii care ne vizitează”. Presimţiţi un „dar”? „Partea menajului nu mă încântă foarte mult, tocmai de aceea am pe cineva care mă ajută cu treburile casei”, recunoaşte ea.

Citiţi varianta integrală în revistă

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton