Homepage  / Televiziune

Gabriela Cristea, o nouă emisiune la Antena 1. Când e premiera și ce se întâmplă cu „Mireasa”

Gabriela Cristea, o nouă emisiune la Antena 1. Când e premiera și ce se întâmplă cu „Mireasa”
8

de Andra Stana,

Simona Gherghe le-a dat o veste mare fanilor Mireasa. În ediția de joi a emisiunii de la Antena 1, moderatoarea a anunțat lansarea unui nou proiect, la cârma căruia se va afla Gabriela Cristea. Când începe și ce vom vedea în show-ul „Măștile iubirii”.

Gabriela Cristea prezintă Mireasa – Măştile iubirii la Antena 1. Programul de difuzare

Simona Gherghe a avut de făcut un anunț important pentru fanii Mireasa. Joi, 16 februarie, prezentatoarea a anunțat că „de luni o să mai fie o emisiune”.

Pentru că Mireasa are succes și foarte mulți fani și pentru că oamenii vor să afle lucruri legate de Mireasa și mai au întrebări care poate nu-și găsesc locul în cele două ore de emisiune va mai exista o emisiune de analiză a ceea ce se întâmplă în reality show-ul Mireasa.”, a declarat în direct la TV Simona Gherghe.

Gabriela Cristea va prezenta Mireasa – Măştile iubirii. Show-ul va avea premiera luni, 20 februarie, la ora 16.00, după Mireasa. Cu alte cuvinte, show-ul prezentat de Simona Gherghe nu va suferi modificări.

Emisiunea aceasta de analiză va începe imediat după ce se termină Mireasa , așadar eu îmi iau „La revedere!” și de la 16:00 până la 17:00 va fi această emisiune care se numește Mireasa: Măștile Iubirii și se va discuta despre situațiile de aici din casa Mireasa.”, a explicat și Simona Gherghe.

Noua emisiune va putea fi urmărită zilnic, de luni până vineri, pe locul ocupat până acum de Observator.

Noul proiect este un fusion între emisiunea Mireasa, de la Antena 1 şi Mireasa – Capriciile iubirii, aftershow-ul difuzat pe Antena Stars, se arată într-un comunicat Antena 1.

Emisiunea transmisă în direct vine cu o oră în plus de conţinut din culisele poveştilor născute în casa Mireasa şi va avea la bază cele mai importante subiecte ale momentului, privite într-o nouă abordare.

Ce aduce nou emisiunea Măștile iubirii

Printre noutăţile pe care le va aduce Mireasa – Măştile iubirii se numără interviuri 1 la 1 atât cu concurenţii din casă aflaţi într-o stare de spirit sau o situaţie mai specială, cât şi cu persoane din exterior.

Totodată, Gabriela va merge în vizită la foşti concurenţi iubiţi de publicul reality show-ului matrimonial. Astfel, le va aduce telespectatorilor noutăţi din vieţile acestora.

Pe lângă acestea, gazdei show-ului i se vor alătura în platou atât specialişti în relaţiile de cuplu, cât şi vedete. Acestea fie vor împărtăşi publicului din experienţele personale, fie vor veni pur şi simplu pentru a le face o surpriză concurenţilor.

Gabriela Cristea: „Am primit vestea cu mare bucurie”

Despre noul proiect, Gabriela Cristea spune că vine într-un moment-cheie, în care emisiunea avea nevoie să se „dezvolte odată cu societatea”.

„Sunt fericită să vă anunţ că începând de săptămâna viitoare, de luni până vineri, de la ora 16:00, ne vedem în direct, pe Antena 1 şi AntenaPLAY cu emisiunea Mireasa – Măştile iubirii. Am primit vestea cu mare bucurie. Mai ales că întotdeauna un program tv, cu o asemenea vechime şi un public atât de fidel, trebuie să ţină pasul cu acesta şi să se dezvolte odată cu societatea.

gabriela-cristea-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Ne dorim ca prin acest format să aducem în faţa telespectatorilor alte şi alte perspective. Și totodată să îi ţinem la curent cu parcursul foştilor concurenţi.

Interviuri care până acum se realizau fie online, fie telefonic, începând de acum vor fi făcute chiar de mine, 1 la 1, în platoul emisiunii sau în vizitele mele prin ţară, pentru a surprinde cât mai profund emoţiile şi trăirile interlocutorilor.

Invit astfel telespectatorii să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 16:00, la Antena 1 şi să descoperim împreună măştile iubirii din casa Mireasa!”.

Ce se întâmplă cu emisiunea Capriciile iubirii, de pe Antena Stars

Pe Instagram, Gabriela Cristea a ținut să îi liniștească pe fanii Mireasa: Capriciile iubirii. Vedeta a anunțat că emisiunea continuă pe Antena Stars, cu toate că ea se va ocupa de-acum și de alt proiect.

Emisiunea @capriciile_iubirii_oficial continuă pe @antenastarsoficial cu două ore incitante în fiecare seară. Am promis surprize și mă țin de cuvânt.”, a scris Gabi Cristea pe rețelele de socializare.

Sursa foto: Antena 1, captură Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton