Gabriela Cristea revine la Kanal D, unde va fi gazda emisiunii „Te vreau lângă mine”.
Gabriela Cristea revine la Kanal D, unde va fi gazda emisiunii „Te vreau lângă mine”.
Cu o experienţă de aproape 20 de ani în televiziune, Gabi Cristea a adus în faţa micilor ecrane, de-a lungul activităţii sale la Kanal D, peste 18 milioane de telespectatori.
„În ultima perioadă am dus o luptă cu mine pentru a mă regăsi şi pentru a renaşte, aşa cum am făcut întotdeauna atunci când am trecut prin situaţii delicate. Mă simt mai înţeleaptă şi mai puternică, mai feminină şi mai îndrăzneaţă. A venit momentul să îmi întorc privirea spre profesia mea, care nu m-a trădat niciodată”, a spus Gabriela Cristea.
Vedeta Kanal D a mai spus că „televiziunea m-a făcut să râd şi să plâng, să mă îndrăgostesc şi să iubesc, să roşesc şi să mă fâstâcesc”, iar după perioada dificilă a divorţului, Gabrielea Cristea şi-a regăsit resursele de a reveni la tv.
„Sunt fericită că din toamnă am să îi pot spune fiecărui telespectator „Te vreau lângă mine!”, la Kanal D, locul în care mă simt preţuită şi în care îmi regăsesc prieteni foarte dragi”, a încheiat Gabriel Cristea.
Emisiunea „Te vreau lângă mine” a fost prezentată de Niculina Stoican, apoi de Viorica de la Clejani.