Homepage  / Vedete româneşti

Gabriela Marin față-n față cu… Andreea Marin. Cum a decurs întâlnirea dintre personajul de la Cronica Cârcotașilor și vedetă

Gabriela Marin față-n față cu… Andreea Marin. Cum a decurs întâlnirea dintre personajul de la Cronica Cârcotașilor și vedetă
13

de Cătălina Matei,

Actriţă cu acte-n regulă, absolventă a Facultății de Teatru a Universităţii Spiru Haret, Gabriela Marin (34 de ani) este pasionată de dans, meditație și mindfulness. De luni până vineri face echipă cu Giulia și Ioana Petric la „Hai cu fetele!”, la Prima TV, iar în cadrul emisunii „Cronica Cârcotașilor” de la același post, Gabriela interpretează diverse personaje cu foarte mare priză la public. Printre ele se regăsește și Andreea Marin, pe care a și întâlnit-o de altfel în viața reală.

De cât timp le cunoști pe Giulia și pe Ioana, colegele tale de la „Hai, cu fetele!”?

Prima dată în această formulă ne-am întâlnit la o repetiţie, înainte să filmăm prima ediţie „Hai cu fetele”. Ioana îmi era deja colega şi prietenă datorită emisiunii „Cronica Cârcotaşilor”, iar Giulia mi-a devenit între timp atât colega cât şi prietenă, pentru că ne-am simţit foarte bine din prima, una în preajmă celeilalte. 

Ce aveți voi în comun?

Acelaşi simt al umorului şi nişte principii de viaţă destul de asemănătoare. Suntem femei puternice dar şi feminine, totodată.

Cât de mult timp petreceți împreună?

Petrecem destul de mult timp împreună, pentru că în afara zilelor de filmare ne vedem şi la redacţia emisiunii ca să plănuim următoarele ediţii. Iar când nu vorbim faţa în fata, vorbim online pe grupul nostru de WhatsApp, deci zilnic suntem în contact.

Cât de mult vă distrați în platou?

Noi râdem de dimineaţă până seară pe platoul „Hai cu fetele”, dar ultima întâmplare amuzantă cred că a fost atunci când a intrat o musca în platou, pe care am botezat-o ulterior musca TITI şi pe care am fugărit-o destul de mult până într-un final când Giulia, încercând să o prindă, i-a dat cu clipboardul în cap Ioanei. Am fost date şi la Cronica Cârcotaşilor cu această întâmplare. Nu ne-au iertat colegii.

Până la urmă… crezi că femeile șușotesc mai mult decât bărbații?

Cred că e invers. Bărbaţii pot fi câteodată mai vorbareţi decât femeile. În orice caz, suntem în al doilea sezon şi, atât eu cât şi colegele mele, am observat că există foarte mulţi telespectatori bărbaţi care ne urmăresc, ceea ce înseamnă că sunt la fel de interesaţi de subiectele noastre precum femeile.

Cum a decurs întâlnirea cu Andreea Marin

Dintre toate personajele pe care le interpretezi la Cronicuță, de care te simți mai apropiată? Apropo, le-ai și întâlnit în viața reală?

Toate personajele pe care le joc îmi sunt simpatice. Acum îmi este foarte dragă Denise Pilafai, aka Denise Rifai, căreia chiar îi urmăresc emisiunea pentru că îmi place. Nu ştiu ce părere are ea de scenete, însă mi-ar plăcea să o întâlnesc şi să o întreb chiar asta: „Urmează întrebarea: Cât de bine crezi că te interpretez la Cronica Cârcotaşilor?” 

Am întâlnit-o personal pe Andreea Marin pe care am jucat-o ani de zile la Cronică şi nu pot să zic decât că m-a impresionat cu naturaleţea şi cu modestia ei. Este o doamnă în adevăratul sens al cuvântului.

În ce alte proiecte în afara televiziunii mai ești implicată?

Încă repet la o piesă de teatru care se va juca în spaţiul independent. Se numeşte „Extrem”, în regia lui Florin Frățilă, şi din cauza pandemiei am tot amânat premiera. Urmează să mai filmez un scurtmetraj în regia lui Kiki Vasilescu, iar printre filmări şi repetiţii înregistrez nişte audiobookuri pentru o editură cunoscută de aici din Bucureşti. De asemenea, în timpul liber cânt şi urmează să mă reapuc şi de yoga pentru că este un domeniu pe care vreau să îl aprofundez.

Care este plăcerea ta vinovată când vine vorba de seriale TV? Ce urmărești? 

Nu prea am mai avut timp să urmăresc seriale. Spre ruşinea mea, ultimul pe care l-am văzut integral a fost „Game of Thrones”.

Dintre actorii de la Hollywood, cui ți-ar plăcea să-i dai replica?

Am o listă foarte mare, dar primii care îmi vin în minte sunt: Robert Downey Jr., Leonardo diCaprio, Robert de Niro, Meryl Streep, Marion Cotillard, Hugh Jackman şi mai nou, cred că i-aş da cu mare drag replica actorului italian din „365 de zile”, Michelle Marrone.

gabriela-marin-173952755_3930945040286561_2062643626606505455_nIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton