.
Deşi la vremea când a fost filmată telenovela, Gaby Espino era încă măritată cu actorul Cristobal Lander, actriţa şi partenerul ei de ecran, Jencarlos Canela, au avut o aventură.
După un timp petrecut împreună, cei doi au pus punct idilei, iar Gaby s-a întors la fostul ei soţ, cei doi având împreună şi o fetiţă. Totuşi, pasiunea dintre Gaby şi Jencarlos Canela şi relaţia interzisă pe care au avut-o în paralel, se reflectă în chimia dintre personajele lor.
.
Americanii, înnebuniţi după „Demon şi înger”,
Telenovela a fost filmată la Miami, New York şi în Mexic, iar producţia a înregistrat un mare succes în rândul publicului, fiind distribuită în 70 de ţări din întreaga lume. „Demon şi înger” a devenit cea mai vizionată telenovelă produsă de Telemundo din ultimii doi ani, iar un milion de telespectatori din Statele Unite au urmărit fiecare episod al acestei poveşti.
Mai mult, la cererea Guvernului american, cei de la Telemundo au decis să adauge în scenariu încă un subiect. Astfel, a apărut în serial un nou personaj, Perla Beltran, care se angajează la organizaţia U.S. Census, să aducă la cunoştinţă cetăţenilor latini care trăiesc în Statele Unite că trebuie să se înregistreze şi să fie luaţi în evidenţă ca să trăiască în legalitate în Statele Unite şi astfel, să fie plătitori de taxe.
Serialul prezintă povestea lui Angel (Jencarlos Canela), cunoscut drept „El Diablo”, un tânăr care nu şi-a cunoscut niciodată părinţii. După o viaţă petrecută pe străzi, în care a devenit hoţ, acesta este prins şi trimis după gratii. Astfel, el ajunge să o cunoască pe Manuela (Gaby Espino), avocata sa, care reuşeşte să îl scape de închisoare. Cei doi se îndrăgostesc, dar iubirea lor este imposibilă, deoarece Manuela este logodită cu Martin (Miguel Varoni), un om de afaceri foarte cunoscut, care de fapt este tatăl lui Angel.